Victor Rebengiuc îşi aminteşte că în 1944 şcoala s-a terminat cu câteva luni mai devreme din cauza campaniei de bombardamente americane.
Cel mai convingător Moromete din câţi ne-am putea imagina a avut o copilărie „pe asfalt", pentru că nu avea rude la ţară. Din cauza sărăciei, familia era în permanentă căutare a unei chirii mai mici, ceea ce a făcut ca elevul Victor să schimbe nenumărate şcoli, dar şi să fie coleg cu propriul său frate. Clasele primare au coincis cu cel de-al Doilea Război Mondial, iar în responsabilitatea lui, atunci când sunau sirenele, intra un geamantan cu două sifoane. Se declară monarhist, îşi aminteşte cum se bucurau oamenii la încoronarea Regelui Mihai şi regretă şi acum desfiinţarea Liceului Militar de la Predeal, unde intrase ca „orfan de război". A dat admiterea la Teatru fără să-i anunţe pe „ai lui" şi a intrat la facultate penultimul, dar încrezător în şansa lui, „că poate învăţa".
„Weekend Adevărul": Aţi început şcoala odată cu debutul celui de-al Doilea Război Mondial. Cum a fost, cum aţi simţit ca şcolar ce se întâmpla atunci?
Toată copilăria mea ne-am mutat în căutare de chirii mai mici. Iar în toamna anului 1939, când aveam 6 ani şi jumătate, locuiam în comuna Roşu, lângă Bucureşti. La şcoala de acolo nu m-au primit. Directorul a zis: „Trebuie o dispensă de la Minister, că n-a împlinit încă 7 ani". Ai mei au zis: „Ce să mai mergem la Minister, să ne mai complicăm... Lasă, la anul!" Şi la anul... Ne mutaserăm între timp în Rahova, undeva pe lângă Chirigiu. Şi era o şcoală care acuma s-a dărâmat, Şcoala nr. 55, pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Iar la înscriere, mama ne-a luat şi pe mine, şi pe frate-miu, care e mai mic cu un an decât de mine. Şi când a terminat formele mele de înscriere, directorul a întrebat-o: „Şi cu ăsta mic ce faceţi?" „Păi n-are decât 6 ani şi jumătate!", zice mama. „Dă-l încoa'!" - f