Cine iubeste si lasa...
Nu priveste in jur. Paseste agale, despicand suveran si absent perechile inlantuite de muzica. O muzica tanguioasa ce se lipeste de haine si suflete. Alege o masa in fata, langa orchestra, apoi isi scoate melonul, manusile si le pune langa bastonul cu maciulie de argint. "Singur, tot singur, coane Stefane?" - il intreaba oberkelnerul Gherasim, rasarit ca din pamant, cu o sampanie frantuzeasca in frapiera. Conu Stefan nu-i raspunde. Face un semn cu mana prin aer, vrand parca sa alunge ceva neplacut si sacaitor.
Deodata, muzica tace. Luminile se sting si penumbra catifelata ce se topeste in noaptea de vara e hasurata doar de licarul lumanarilor de pe mese. Restaurantul "Cafe Wilson" este plin ochi, suvoiul trasurilor si automobilelor din fata peronului nu se mai opreste. Si toata lumea asteapta. Apoi, patronul urca prin penumbra scenei, infierbantat si solemn: "Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, clipa cea mare a serii a sosit. O veti asculta acum, pentru prima oara la Cafe Wilson, pe pasarea maiastra a Romaniei noastre, doamna Maria Tanase!". Linistea explodeaza. Conu Stefan tace si el, infrigurat. N-o vazuse niciodata pe Maria Tanase. Ii stia insa faima, faima ei de femeie magnetica, cu glas grav si tulburator... Steaua scenelor muzicale din Micul Paris al superbilor ani '30. In cele din urma, reflectoarele se aprind. Nevazute, un tambal, o vioara si un clarinet incep sa-si cante oful, suspinand din rarunchi. Dupa care o voce nepamanteana, puternica, profunda si grava a tasnit din spatele scenei, incremenind aerul. Si pe urma a aparut si Maria, un gheizer de lumina si de argint. Imbracata intr-o camasa lunga si alba, de borangic, usoara si unduitoare ca aburul, brodata cu beteala stralucitoare, parea o aratare din alte lumi. Era camasa daruita de Regina Maria, care, vrajita, si ea, de vocea Mariei Tanase, pusese sa-i fie cus
