Ion Tănase, 17 ani de închisoare pentru omor. Înghesuit cu alţi deţinuţi ai Penitenciarului Timişoara îşi aruncă un ochi pe nişte coli de hârtie şi murmură un text în surdină. Încăperea ar putea fi foarte bine o celulă de închisoare, e mică, nu arată grozav, nu are geamuri. Nu e o celulă, însă, e doar una dintre cabinele teatrului Nottara.

Ion Tănase este unul dintre autorii şi actorii scenetei "Călătorul". A jucat deja în faţa colegilor din penitenciar, iar acum a ajuns la Bucureşti, la Festivalul de Teatru al Detinuţilor "Exit arte". "E vorba de un bătrân care îşi povesteşte viaţa nepotului său, îi spune tot ce a greşit şi a făcut bine în viaţă", spune Ion. Când a acceptat să joace teatru la puşcărie era deja adâncit în depresie.

"Chiar eram într-o zonă foarte neagră, mai aveam atâţia ani de stat la închisoare şi nu credeam că o să rezist. Acum am ieşit puţin la lumină, parcă respir altfel. M-a ajutat foarte mult". Ion spune că în momentul în care a auzit aplauzele colegilor de închisoare, a simţit că reprezintă ceva. Până atunci se simţea ca un zero. Acum nu mai e doar un ucigaş, este un memrbu al trupei de teatru "Impact".

Colegul său Antonio Hegeduş (complicitate la înşelăciune) vede prezenţa lui în scenetă dintr-o perspectivă mai practică. "Faptul că joci în astfel de piese reprezintă un avantaj la comisiile de evaluare. Dar nu de asta am vrut să joc, eu am fost dansator înainte să ajung la închisoare. De-aia nu am nici emoţii când sunt pe scenă, sunt deja obişnuit".

Toţi sunt de acord că teatrul îmblânzeşte viaţa de puşcăriaş. "Te face să apreciezi ce este frumos", spune şi Claudiu Biriş, închis pentru trafic de droguri, deşi se jură că el nu a avut de-a face decât cu marijuana, care numai drog de mare risc nu e.

Culisele sunt pline de puşcăriaşi care stau cuminţi la locurile lor şi în general nu te privesc decât cu coada ochiu