În preajma declanşării războiului Crimeii, tapiţerul Peter Friedrich Bossel hotărî să amenajeze vechea uliţă ce trecea pe lângă zidurile mânăstirii-han Kretzulescu, grav afectate de cutremurul din 1838, unind Podul Mogoşoaiei cu uliţa ce cobora dinspre Teatrul cel mare şi mergea în paralel cu uliţa Brezoianu până în dreptul micii biserici calvine, de unde continua sub numele de uliţa Luterană până sfârşea în uliţa Fântâna Boului. Mai târziu aceasta va fi numită uliţa Ştirbei Vodă, apoi strada Câmpineanu. Într-o discuţie cu graficianul Radu Oltean despre două fotografii obţinute de Ludwig Angerer din podul Teatrului, am ajuns la concluzia că reprezintă şantierul pasajului, anume partea dinspre vest. Războiul puterilor europene cu armata ţaristă a întârziat oarecum mersul lucrărilor, întârziere ce a fost apoi continuată de noile frământări politice, frământări ce vor conduce la dubla alegere a lui Cuza şi la unirea celor două principate române. Aşa se explică de ce pasajul - construit probabil după planurile lui H. Feiser, pe care îl întâlnim destul de des în activităţile comunităţii germane din oraş, - a fost terminat târziu, în iunie 1859 şi nu în vremea domniei lui Gheorghe Ştirbey. Este, de asemenea, posibil ca de-a lungul executării lucrărilor să fi intervenit investitorul cu noi idei, şi ele cauzatoare de întârzieri.
Cu un an înaintea definitivării, adică la 1 iunie 1858, Bossel reuşea să închirieze toate odăile, fapt ce presupune finalizarea lor la acea dată. Informaţia ne-a fost furnizată de ziarul "Românul". Tot din acest ziar mai aflăm că "Pasajul Român" a fost inaugurat oficial în iunie 1859, cu o zi, două înaintea sfârşitului acestei luni, şi că se înfăţişa bucureştenilor astfel: "Construit cu cea mai mare eleganţă arhitectonică, acoperit peste tot cu sticlă, pardosit cu asfalt şi seara bine luminat" de felinarele lui Karol Knappe ce foloseau ulei