Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii cu rezultate slabe la bac, în atenţia ministerului

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Pentru a identifica toate cauzele care au stat la baza eşecului absolvenţilor de liceu la bacalaureatul din 2011, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) se interesează din ce în ce mai mult de calitatea actului de predare şi evaluare în unităţile de învăţământ.

Unul dintre aspectele vizate de MECTS este situaţia elevilor care au note mari pe parcursul anilor şcolari, dar care au reuşit cu greu să promoveze examenul de bacalaureat. Unităţile de învăţământ de nivel liceal au făcut săptămâna aceasta o situaţie cu privire la numărul total de candidaţi absolvenţi de liceu, promoţia 2011, cu media generală peste 7.00 şi rezultatele obţinute de aceştia la bacalaureat.

La nivelul judeţului Dolj, dintre candidaţii care s-au prezentat la probele examenului, aproximativ 4.900 (adică 73%) au avut medii generale mai mari de 7.00.

Cu toate că au avut medii mari pe parcursul liceului, 2.073 de absolvenţi (aproape 42%) nu au reuşit să promoveze examenul. Elevii la care se remarcă aceste discrepanţe sunt, în majoritate, absolvenţi ai liceului la filiera tehnologică. Dascălii ar trebui să fie mult mai atenţi la evaluările pe care le fac elevilor de liceu.

Rezultatele la bacalaureatul din 2011

La sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat, la nivelul judeţului Dolj, promovabilitatea a fost, după contestaţii, de 40,84%. Instituţiile de învăţământ din judeţ cu cea mai mare promovabilitate au fost CN „Carol I“ (98,97%), CN „Fraţii Buzeşti“ (95,28%) şi CN „Elena Cuza“ (94%), iar cu cea mai mică - Grupul Şcolar Pleniţa (4,44%), Centrul Şcolar Beethoven Craiova (4,76%) şi Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu“ din Calafat (5,67%).

Absolvenţii de liceu din Dolj au înregistrat rezultate catastrofale şi la sesiunea de bacalaureat din august-septembrie, când promovabilitatea a fost de 12,88%. Pentru a identifica toate cauzel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025. Palme d’Or, câștigat de regizorul Jafar Panahi, pentru „Un simplu accident”. Palmaresul complet al festivalului

HotNews acum 2 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a câştigat, sâmbătă, Palme d’Or cu „Un simple accident”, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, informează News.ro. Premiul a fost prezentat de Cate Blanchett. Un film uluitor în care un accident

SUA: Prima apariţie publică a lui Joe Biden după ce a fost diagnosticat cu cancer

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al SUA, Joe Biden, a participat vineri la festivitatea de absolvire a liceului de către nepotul său. A fost prima sa apariţie publică de când a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la prostată, relatează NBC News. În fotografii

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 24 minute
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 3 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 2 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 10 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 6 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

14°
dum.

7°/14°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°