„Liberté, liberté chérie, combats avec tes défenseurs!/ […]/ Que tes ennemis, en expirant/ Voient ton triomphe et notre gloire!“ („libertate, libertate iubită, luptă alături de apărătorii tăi!/ […] (fie ca – n.n.) atunci cînd duşmanii tăi îşi vor da ultima suflare, să vadă triumful tău şi gloria noastră!“). Este un fragment din strofa a cincea din Marseilleza care, în strofa a treia, mai spusese: „Tremblez, tyrans et vous perfides/ L’opprobre de tous les partis,/ Tremblez! Vos projets parricides/ Vont enfin recevoir leurs prix!“ (Tremuraţi, tirani, şi voi perfizilor/ (ce sînteţi – n.n.) Oprobriul tuturor părţilor/ Tremuraţi! Căci planurile voastre paricide/ Îşi vor primi, în fine, preţul!“). Nu există, cred, ilustrare mai grăitoare a acestor versuri decît sfîrşitul lui Gaddafi – şi, am adăuga noi, cel al lui Mussolini şi al lui Ceauşescu. Doar cu puţin diferit a fost cel al lui Saddam Hussein (prins de americani, după luni de căutari, într-o hrubă, arătînd ca un boschetar, hirsut şi cu barba lungă, soioasă, judecat de o curte irakiană, spînzurat). Din păcate, doar ei... Precum aceştia, ar fi trebuit să piară atîţia alţi satrapi: Stalin, Mao, Enver Hodja, Ana Pauker, Brejnev, Kim ir Sen, Pol Pot, Lenin însuşi... Lista e lungă. Dacă ar mai fi fost cîteva exemple, dacă măcar cîţiva dintre cei enumaraţi mai sus ar fi sfîrşit la fel – ca nişte gangsteri, bandiţi şi criminali de drept comun ce erau (imaginea cu Gaddafi întins pe jos la morgă semăna leit cu cea a lui Adolfo Cano, şeful teroriştilor columbieni FARC, din Columbia, ucis zilele trecute!) – ceilalţi, poate, s-ar fi învăţat minte. Ar fi ţinut, probabil, seama, ar fi învăţat cîte ceva, ar fi luat aminte, ar fi tras, pe semne, unele concluzii, iar multe orori, în special ale secolului al XX-lea, cu siguranţă ar fi putut fi astfel evitate.... În treacăt fie spus, nu văd nici un spectacol grotesc în moartea lu