Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Blejnar, șeful Fiscului, despre Nokia: Dacă nu se recuperează banii, urmează poprirea pe conturi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 11 noiembrie 2011 · ·

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestru pe câteva hale ale companiei Nokia de din comuna Jucu din județul Cluj. Bunurile respective acoperă integral valoarea de 10 milioane de dolari cu care compania ar fi prejudiciat statul român, a spus astăzi Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Sursa: Mihai Șoica

”Avem certitudinea ca, daca nu recuperam aceasta suma, vom avea ce sa executam silit”, a spus Blejnar.

Acesta a menţionat totodata că statul va pune poprire pe conturile companiei dacă nu va fi recuperat debitul.

"Trebuie să aşteptăm reacţia celor de la Nokia: poate vor contesta, poate ne vor ataca în instanţă. Accesul la justiţie este liber pentru orice cetăţean", a spus Blejnar.

Şeful ANAF a menţionat că, în cazul Nokia a fost vorba, în opinia specialiştilor, de o încălcare a codului vamal.

"S-a constatat următorul lucru: că au fost aduse (în România n.r.) anumite părţi care au fost numite ca fiind părţi componente, care urmau a fi asamblate în România, dar de fapt nu au fost asamblate în România. Pur şi simplu au făcut doar obiectul procedeului de ambalare şi au fost vândute ca atare", a mai spus acetsa.

Potrivit şefului ANAF, controlul la Nokia a început în 2009, "dar pentru a face o verificare la o companie de acest gen este nevoie de o perioadă mai mare" decât pentru o anchetă normală, care durează de regulă şase luni. "A fost un contribuabil mare, iar la un moment dat controlul a fost suspendat", a mai spus Blejnar.

Societatea poate să uzeze de formele legale de contestare a actului emis, a mai precizat Blejnar.

Nokia își pregătește plecarea din România

Nokia și-a anunțat, la finele lunii septembrie, decizia de a închide unitatea de producție de telefoane mobile de la Jucu.

Dorim "concentrarea producţiei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 32 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 18 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°