De ce iubesc România? O întrebare la care gândul a provocat 20 de străini să răspundă. 20 de oameni veniţi aici din toate colţurile lumii ne spun ce le place, dar şi ce nu au găsit în România. De astăzi vă provocăm pe toţi să daţi un răspuns la această întrebare cu atât de multe sensuri. Cum trebuie făcută România ţara în care să nu îţi fie frică să-ţi duci copilul într-un spital, în care să te simţi în siguranţă pe stradă, în care normalitatea să fie regula şi nu excepţia? Ce putem face noi pentru ca România să devină o ţară de iubit?
De ce punem în această campanie povestea de mai jos? Veţi găsi, citind până la capăt, ce spune o femeie simplă dintr-un sat din Moldova: "N-aş pleca pentru că iubesc România. Sper ca în ţara asta Larisa să se facă bine, ca în ţara asta alţi oameni să-mi urmeze exemplul şi să ia un copil. Un copil ca Larisa, că sunt atât de mulţi în nevoie".
De ce iubesc România? Un prim răspuns îl dăm noi: pentru că aici există si astfel de părinţi. Pe care vă invităm să-i cunoaşteţi...
Povestea unei familii dintr-un sat aflat la 260 de kilometri distanţă de Bucureşti
Larisa are 9 ani, nu poate să meargă şi a avut noroc o singură dată în viaţă. Atunci când a fost luată din orfelinat de o familie care o iubeşte.
Liliana şi Valeriu Chetreanu şi-au pus încrederea şi toate resursele de care dispun într-o speranţă: că, într-o zi, Larisa ar putea fi bine. Acum are tetrapareză spastică, o boală neurologică ce afectează funcţia locomotorie. Practic, fetiţa nu poate merge. Ca să se deplaseze - pentru puţin timp şi cu eforturi ce-i copleşesc micul trup, Larisa foloseşte un cadru metalic cu roţi, asemeni unui premergător pentru bebeluşi. În el îşi împinge pieptul firav şi îşi forţează picioarele ca să o asculte şi să o ducă acolo unde îşi doreşte. În casă însă renunţă la insecta din piele şi fier şi se aşează pe jos, iar mâinile îi d
