Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa anvelopelor de iarnă pentru maşinile autohtone, în pană

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Focşănenii reclamă că nu găsesc nici în ruptul capului cauciucuri pentru Dacia 1310 sau Dacia Solenza. Oamenii se tem că la sfârşit de săptămână va ninge şi vor deveni victimele poliţiştilor, care vor da amenzi fără milă.

Posesorii de maşini de marcă românească Dacia 1310 şi Dacia Solenza se confruntă cu o situaţie ciudată, pe care nu ştiu cum o vor scoate la capăt.

Cei mai mulţi dintre ei au fost mai puţin prevăzători şi nu şi-au achiziţionat anvelope de iarnă din timp, iar acum se roagă cu banii în mână de cei care comercializează cauciucuri şi nu găsesc sub nici un chip marfă pentru dimensiunile maşinilor lor, respectiv 165/70/13.

Focşăneanul Dumitru Topală face zilnic, de trei săptămâni, turul magazinelor de profil şi a depozitelor second-hand, dar până astăzi toate răspunsurile au fost negative.

„Nu am găsit nimic. Toţi îmi spun că nu se mai produc. E bună vorba aia din proverb să-ţi faci vara sanie, dar cine a ştiut că o să se ajungă aici. Eu altă maşină nu am să-mi cumpăr, dar nici nu pot să ţin Dacia mea pe dreapta", spune cu amărăciune Dumitru Topală.

În situaţia sa sunt sute de conducători auto de maşini autohtone ne spun reprezentanţii magazinelor de accesorii auto.

„La cinci minute vine cineva în magazin să întrebe de astfel de cauciucuri şi la toţi le răspund negativ. Cauciucurile la dimensiunile Daciei Solenza vin în general din Germania, iar toţi importatorii au ales, nu ştiu din ce motive, să aducă foarte puţine. Am înţeles acum că se încearcă aducerea de anvelope de producţie chinezească, care costă 230 de lei cauciucul", ne spune Ionel Apostol, patronul unui magazin de piese auto din Focşani.

Nici măcar scond-hand

Şi la comercianţii second-hand acelaşi lucru.

„Ne-au venit doar 15 perechi de anvelope de iarnă la dimensiunile 165/70/13, pe care le-am dat într-o oră. Dar asta a fost înainte de 1 noie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă, pe DN 1. Autorităţile evacuează zona. Traficul rutier este blocat, cirulaţia fiind deviată/ A fost transmis mesaj RO-Alert / A ajuns a doua cisternă pentru transvazare - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 este blocat, luni dimineaţă, în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic. după ce dintr-o cisternă au fost semnalate scurgeri de acid sulfuric. Autorităţile din judeţ anunţă că populaţia din zonă este evacuată.

Accidente în lanț pe noua autostradă A0: Șapte mașini implicate, două victime au ajuns la spital. Traficul, restricționat la banda de urgență

Ziare.com acum 25 minute
Două accidente rutiere au avut loc în dimineața zilei de luni, 31 martie, pe autostrada A0 din Capitală. În total au fost implicate 7 mașini și două persoane au ajuns la spital.Cele două accidente rutiere s-au produs la kilometrul 75 al autostrăzii

Incendiu la o școală din Galați. Focul ar fi fost pus intenționat FOTO

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii şi pompierii din Galaţi au demarat o anchetă pentru a identifica cine se face responsabil de incendierea unei săli de clasă a şcolii din localitatea Malul Alb, comuna gălăţeană Drăgăneşti. În urma incendiului, au ars mobilierul şi recuzit

Europenii vor putea merge în Regatul Unit doar cu permis de călătorie

Ziua Constanta acum o ora
Europenii vor fi obligați să aibă pentru a merge în Regatul Unit începând de miercuri, 2 aprilie, proces care poate fi realizat online prin plata unei sume de 12 euro ce urmează să fie majorată în curând la 19 euro, relatează AFP. Această Autorizați

Peste 460 de blocuri şi mai mulţi agenţi economici vor rămâne fără apă caldă şi încălzire, în această săptămână, din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Capitală

News.ro acum 30 minute
Peste 460 de blocuri şi mai mulţi agenţi economici vor rămâne, în această săptămână, fără apă caldă şi încălzire, din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Bucureşti, anunţă compania Termoenergetica. Va fi afectat şi Depoul Metrorex Ciur

Prahova: Profesor de educaţie fizică, arestat preventiv într-un dosar de agresiune sexuală

News.ro acum 22 minute
Un profesor de sport care predă la şcoli gimnaziale din judeţul Prahova a fost arestat preventiv într-un dosar de agresiune sexuală. Cazul a fost deschis după ce un părinte a depus sesizare. Şcoala a suspendat contractul de muncă al cadrului didacti

Furios pe Putin, Donald Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: "Va avea mari probleme"

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi frustrarea faţă de obstacolele care împiedică un acord de încetare a focului între cel

A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026

Ceahlaul acum o ora
Conform calendarului oficial, în data de 31 martie 2025 a demarat procesul de înscriere a copiilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026. Părinții au la dispoziție atât metoda clasică, prin depunerea fizică a dosarului la secretariatul

Cine este bărbatul sfâșiat de urs pe o stradă din Predeal, seara trecută

HotNews acum 2 ore
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, în stațiunea Predeal, este salvamontist. El se afla în timpul liber şi se întorcea acasă în momentul în animalul i-a ieşit în cale şi s-a năpustit asupra lui. „Confirmăm faptul că persoana atacată de urs est

Clasamentul WTA: Jaqueline Cristian, salt de 15 locuri. Ea este pe locul 57, cea mai bună clasare din carieră

News.ro acum 2 ore
Jaqueline Cristian, care a câştigat turneul WTA125, de la Puerto Vallarta, a urcat 15 locuri în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este pe locul 57. Ea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială. La 26 de ani, Jaquel

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/18°
mar.

10°/15°
mie.

10°/16°
joi

8°/12°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/14°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

7°/11°
Constanta
acum

12°
lun.

7°/14°
mar.

6°/11°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/14°
mar.

7°/15°
mie.

8°/15°
joi

4°/12°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

6°/15°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°