Cum era de asteptat, prelungita criza economica europeana provoaca si crize politice in lant.
In Grecia, chiar daca a mai incercat sa salveze aparentele, Giorgios Papandreou e pur si simplu ejectat din scaunul de prim-ministru. Ramane sa aflam doar cine va prelua dificila misiune de a aplica efectiv planurile de austeritate ce li se cer grecilor. In Italia, Silvio Berlusconi, chiar daca mai trage de timp si recurge, din nou, la manevrele de cumparare a adversarilor, a ajuns, de asemenea, la usa deasupra careia scrie exit. Seria neagra a demisiilor o inaugurase, in februarie, fostul premier irlandez, Brian Cowen, acuzat ca acceptase pentru tara sa un umilitor plan de salvare economica, negociat cu Fondul Monetar International si cu Uniunea Europeana. I-a urmat Jose Socrates, in Portugalia, care a platit si el scump, ca sa forteze o colaborare de uniune nationala cu opozitia, adica acceptarea unui plan sever de austeritate. In Spania, au mai ramas doar cateva zile pana la alegerile legislative anticipate, pe care a trebuit sa le accepte premierul Zapatero, alegeri la care el nici nu se mai prezinta, pentru un nou mandat guvernamental. Socialistii nu-si mai fac iluzii ca raman la putere, dreapta populara condusa de Rajoy va castiga fara probleme acest scrutin. Dar il va castiga si fara prea mare entuziasm, stiind ca o asteapta vremuri grele.
Daca s-a vorbit si inca se vorbeste cu precadere despre cazul Greciei, vestile proaste din aceste ultime zile incep sa vina de la Roma. Italia este acum marele bolnav al Europei, iar Spania se teme de o posibila contaminare. S-a spus, oarecum simplificator, ca nodul problemei ar fi chiar premierul Berlusconi, incapabil sa impuna reforme de austeritate in interior si sa dea in exterior asigurari credibile despre sanatatea economica a Italiei. Insa adevarul este mult mai complex. In actuala criza europeana, agentiile
