Teoreticianul Paul Virilio i-a luat în serios intuiţia lui Paul Valéry că accidentele ţin conştiinţa trează. Dacă viteza cu care parcurgem astăzi toate spaţiile, fie ele fizice sau mentale, cere o schimbare radicală a percepţiei, conştiinţa individuală trebuie să reziste tentaţiei de a oferi soluţii şi cere a se lăsa sedusă de întrebările ce apar inerent în proces. Presupune, de asemenea, un nou tip de naraţiune, ce încurajează aleatoriul. Aceasta este şi provocarea asumată a expoziţiei pe simeză la Galeria Barbican din Londra, OMA/Progress, ce explorează conceptul din titlu prin firele sale invizibile: atmosfera şi inspiraţia create de un protagonist. Dacă a spune poveşti înseamnă a seduce cu ceea ce este deja vizibil, ceea ce evită constant vizibilul recreează mereu o poveste contradictorie, care îşi relevă substanţa mai degrabă accidental. Obiectul de investigaţie al colectivului de curatori Rotor este Biroul de Arhitectură OMA (Office of Metropolitan Architecture), unul dintre cele mai controversate din branşă în ultimii 40 de ani, a cărui prezentare o reprezintă încă negaţia folosită ca strategie. Deşi Rem Koolhaas, partenerul fondator al firmei, îndemna la o totală ireverenţă faţă de detalii şi accentua importanţa conceptului acum un deceniu, proiectele teoretice ale OMA sînt astăzi nuanţate. Volumul Delirious New York, publicat în anii ’70, reprezenta un manifest retroactiv pentru „cultura congestiei“, simbolul organic al metropolelor, iar cu proiectele expoziţionale actuale (Cronocaos, la Bienala de la Veneţia, în 2010), dar şi cu ultima publicaţie despre mişcarea japoneză Metabolism, interesele teoretice se întorc spre începuturi. Alegerea colectivului belgian, ale cărui eforturi se centrează pe fluxul materialelor în spaţiul urban şi pe funcţionalitatea acestora independent de proiectul iniţial, aduce un surplus de atenţie spre arheologia unei practi