Chiar dacă lucrează întrun spital de provincie, la Brezoi, dr. pediatru Vasile Cerbu s-a clasat pe locul III în topul medicilor cu care vâlcenii se mândresc.
Născut pe Valea Luncavăţului, în lumea satului, la Popeşti-Vâlcea, dr. Vasile Cerbu (56 ani) este unul dintre pediatrii care, deşi „păstoreşte" un spital din nordul judeţului, la Brezoi, a reuşit să se facă iubit şi apreciat de oameni. Dialogul cu doctorul Cerbu este unul firesc, omul cu o voce modestă, cumpătată, nu are nimic din infatuarea sau aroganţa multora dintre medicii pe care-i întâlnim în viaţa de zi cu zi. „M-am făcut medic, deşi vin de la ţară, pentru că mi-a plăcut această profesie şi mi-a plăcut cartea. Hotărârea definitivă am luat-o când, într-o bună zi, mama mea, simţindu-se rău, a trebuit să o duc la spital. A fost un adevărat chin în vremurile de atunci. «Lumea satului are nevoie de oameni care să le trateze suferinţa» am zis în sinea mea, şi aşa decizia de a deveni medic a rămas definitivă", povesteşte pediatrul. Dr. Cerbu a avut şansa să rămână medic în Bucureşti, unde a şi absolvit facultatea, dar a fost atras de „iarba verde de acasă". La Spitalul din Brezoi este din anul 1990 şi tot de atunci, cu excepţia a doi ani, a fost director şi manager al acestei unităţi spitaliceşti. Condiţiile din spitalul brezoian, cazarea, masa, curăţenia, colectivul, sunt deosebite şi poartă amprenta medicului Cerbu care a ştiut să pună suflet în toate. „Până acum, pacienţii noştri nu au cumpărat niciodată medicamente. Nu ştiu însă cât vom mai reuşi să putem asigura strictul necesar", spune îngândurat medicul.
Să-i pui numele doctorului, Vasile
Îl întreb pe dr. Cerbu cum este să lucrezi cu copiii, iar răspunsul nu se lasă aşteptat. „Eu sunt foarte apropiat de copii. Pediatria este o specialitate foarte dificilă, în care trebuie să fi foarte atent să scoţi semnele unei boli în condiţ