Mircea Geoană le-a spus, vineri, colegilor care-i vor decide duminică soarta în partid, că o să participe la şedinţă doar dacă apropiatul lui Ponta, Dan Şova, nu va prezida „judecata".
Surse social-democrate au trimis cotidianului "Adevărul" scrisoarea integrală pe care preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a transmis-o, vineri, Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală al PSD.
Geoană spune că vrea să colaboreze "pe deplin" cu Comisia dar cere "recuzarea" lui Dan Șova din calitatea de preşedinte al Comisiei, pentru că "s-a antepronunţat" şi, în plus, "se află în conflict de interese".
Liderul Senatului se întreabă cum este posibil ca Şova să fie cel care a dat în BPN al PSD documentul privind rocada de la Senat şi tot el să conducă comisia care judecă această greşeli. Geoană spune, în final, că o să vină, duminică, la ora 15.00, la întâlnirea Comisiei PSD "de îndată ce acest obstacol obiectiv şi viciu procedural va fi înlăturat".
Geoană mai cere conducerii partidului să-l cheme în BPN, unde vrea să prezinte "adevărata situaţie" legată de funcţia de Preşedinte al Senatului precum și "consecințele reale" ale pierderii preşedinției Senatului pentru PSD.
Şova a creat documentul prezentat în BPN
Geoană susţine că Şova este cel care "a indus în eroare Biroul Permanent Naţional al PSD prin pseudo-soluţia juridică propusă - cea a «rocadei»". Potrivit liderul Senatului, Şova a mizat pe faptul că "aşa-zisa "rocadă" s-ar fi putut realiza printr-un vot în plenul Senatului luni, 7 noiembrie a.c, atunci când, în opinia sa, Opoziția ar fi fost în majoritate".
Geoană atrage atenţia că PDL, UNPR şi UDMR fuseseră deja alertaţi și mobilizaţi cu privire la acest demers .
Şova: O minciună
Dan Şova a declarat vineri, referitor la scrisoarea lui Geoană că liderul Senatului face "un circ" şi că scrie fie minciuni, fie l