Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A trecut ora 11:11, pe 11.11.11. Aţi simţit că s-a întâmplat ceva?

Publicat in Antena 3, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Această dată este studiată cu atenţie de numerologi, metafizicieni şi teoreticieni care lansează împreună o teorie potrivit căreia întreaga populaţie va fi martora unei "treziri" pe plan global, ba chiar se va deschide un portal care ne va transporta într-o altă dimensiune, mai mult există şi adepţi ai unei teorii potrivit căreia vom întâlni o uriaşă schimbare în conştiinţa planetară.

Nici reţelele de socializare nu au fost pasive la acest eveniment, iar pe Facebook au apărut deja pagini dedicate acestei zile speciale. Cei care vor să îşi încerce norocul pe 11 noiembrie au şansa să câştige 11 milioane de euro, pentru că o loterie spaniolă, denumită cum altfel decât ONCE (tradus: unsprezece) pune la bătaie 11 premii a câte un milion de euro.

Pentru masoni cifra 11 are o rezonanţă specială. Unii consideră că are proprietăţi transcendente sau reprezintă dualitatea bun-rău - eterna luptă antagonică dintre Dumnezeu şi Satan, scriu jurnaliştii de la France 24.

Pe internet deja circulă mai multe teorii ale conspiraţiei potrivit cărora cifra 11 este strâns legată de evenimente care au schimbat istoria, cum ar fi cel de la 11 septembrie (cele două turnuri semănau cu cifra 11, primul avion care a intrat în World Trade Center era zborul cu numărul 11), alţii consideră că se va împlini profeţia Sfântului Malachia, care a prezis că vor fi 112 papi înainte de a veni sfârşitul lumii - Papa Benedict fiind al 111-lea.

Mai mult, numărul 11 este asociat în acelaşi timp şi Sfintei Treimi. Explicaţia nu este simplă, dar este cât se poate de clară. În sistem binar, 11 este egal cu 3. Un sistem similar face din 11 şi baza biologiei, nu numai a religiei. Şi ca totul să fie şi mai complicat, internauţii ne tot dau de lucru: dacă la anul naşterii tale aduni vârsta pe care o ai, îţi dă 111. De exemplu, 85 + 26 = 111

Această dată e

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°