Ministrul grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, a fost renumit în această funcţie în cadrul noului guvern ce va fi condus de Lucas Papademos, anunţă Reuters. Venizelos, fost profesor de drept, a fost desemnat ministru al Finanţelor în cabinetul Papandreu în iunie 2011. Stravros Dimas a fost ales pentru funcţia de ministru de Externe. Dimas a fost comisar european pentru Mediu.
Cum acordul de împărţire a portofoliilor a fost făcut între trei partide - PASOK (socialiştii), Noua Democraţie (dreapta) şi LAOS (naţionalişti), noul cabinet va avea şi câţiva membri de extremă-dreapta, o premieră după 1974. LAOS va primi Ministerul Infrastructurii şi trei secretari de stat.
În posturile iniţiale au rămas 13 membri ai fostei adminsitraţii socialiste. Conservatorii au primit Ministerul Apărării, ce va fi condus de Dimitris Avramopoulos, fost primar al Atenei.
Întregul guvern a fost învestit vineri după-amiază, pentru a-şi intra cât mai repede în atribuţii. Guvernul interimar va avea două sarcini mari: adoptarea planului de salvare european şi a măsurilor de austeritate ce îl însoţesc şi apoi organizarea de alegeri anticipate. Papademos, fost vicepreşedinte la Banca Centrală Europeană, are la dispoziţie circa 100 de zile.
Sarcina lui Papademos nu va fi deloc simplă. Va trebui să medieze între cele două principale partide - PASOK (socialiştii, la guvernare) şi Noua Democraţie (opoziţia consevatoare), între care tensiunile cresc pe măsură ce se apropie alegerile anticipate. Va trebui să răspundă şi în faţa Bruxelles-ului şi să facă faţă eventualelor greve
Totuşi, în primă instanţă, nominalizarea lui Papademos a fost bine primită de greci. Presa grecească titrează pe primele pagini "O nouă eră" sau "Revenirea speranţei". Iar oamenii obişnuiţi sunt mulţumiţi că au un premier cu background economic puternic şi au încredere că va opri degringolada econ