După concertul inaugural susţinut miercuri, 26 octombrie, de Ricercar Consort, programul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti a virat spre baroc, oferindu-ne în weekendul 29-30 octombrie două seri de muzică barocă alături de ansamblul Il Gardellino. Itinerariul muzical de sîmbătă, intitulat „European Gala“, ne-a condus prin şase spaţii culturale distincte ale Europei secolului al XVIII-lea: Franţa (Dornel), Germania (Händel, Bach şi Telemann), Italia (Galuppi), Ţările de Jos (Sweelinck), Flandra (Leemans de Bruges) şi Suedia (Johann Daniel Berlin). Acest parcurs a fost continuat şi echilibrat în seara următoare într-un program pus sub semnul extravaganţei instrumentale italiene şi al influenţei sale în întreaga Europă („La Stravaganza“), care i-a alăturat pe Alessandro Marcello, Vivaldi, Bach, Fasch şi Seixas. Formaţia Il Gardellino nu se află pentru prima dată în Capitală – bucureştenii au avut şansa s-o audă în două din concertele Festivalului de anul trecut, în Magnificat-ul lui Bach cît şi într-un program instrumental (Brandeburgicul nr. 5, concertul pentru două clavecine BWV 1060 şi suita pentru orchestră BWV 1068) de frumoasă amintire. De la bun început, trebuie spus că Il Gardellino este un bun exponent al esteticii formaţiilor flamande şi nordice de muzică barocă crescute din moştenirea lui Gustav Leohardt: interpretări eminamente robuste, echilibrate, care pun în evidenţă arhitectura piesei înainte de a plăti tribut acelei sprezzatura care şi-a regăsit interpreţii în valul de muzicieni italieni de la finele anilor ’80. Prin genealogia sa artistică (elev al lui Leohardt) şi prin stilul său interpretativ, clavecinistul norvegian Ketil Haugsand se integrează perfect în acest ansamblu. Excepţia care dă un dinamism aparte ansamblului Il Gardellino o reprezintă tînăra violonistă Mayumi Hirasaki, care recurge adeseori la un arsenal interpretativ pe care ne-