Nadia Comăneci împlineşte astăzi 50 de ani, aproape toţi consacraţi gimnasticii. Fetiţa care a schimbat istoria Jocurilor Olimpice, obţinând prima notă de 10 la Montreal în 1976, e acum femeie în toată firea, soţie şi mamă pentru Bart, respectiv Dylan Conner. A rămas legată de sport şi e în continuare cea mai cunoscută româncă de pe întreg mapamondul. Fosta mare gimnastă spune că nu se simte copleşită de celebritate în ţara natală.

„Adevărul": Faptul că v-aţi născut într-un oraş mic a favorizat ascensiunea dumneavoastră în sport?

Nadia Comăneci: De mică am avut foarte multă energie. Mama a încercat să găsească o variantă prin care să-mi consum energia în condiţii mai sigure. Să las în pace copacii, casele şi alte obiecte. În Oneşti se deschisese o mică sală de sport de către familia Simionescu. La şase ani şi ceva, am intrat pentru prima dată în ea şi am descoperit paralelele mai interesante decât bătătorul de covoare şi saltelele care mă ajutau să nu mă mai julesc. Acolo, sub îndrumarea antrenorului Marcel Duncan, am învăţat să fac prima rostogolire, prima roată, prima prindere la bară. Mă jucam şi învăţam totodată. Mama era fericită că scapă pentru câteva ore de mine şi putea să-şi vadă liniştită de treburile casnice.

Aţi avut senzaţia, copil fiind sau mai apoi, că există cineva acolo, sus, care vă iubeşte?

M-am rugat mereu să am puterea de a realiza ceea ce mi-am propus şi de a trece peste momentele grele. Am avut, într-adevăr, o stea a mea. Cineva acolo, sus, a făcut ca o serie de lucruri să mă ajute să devin o mare sportivă. Am avut şi obstacole, însă acestea au fost puse pentru a-mi întări caracterul, pentru a mă face să-mi doresc şi mai mult să-mi ating obiectivul. În mod cert, am fost o persoană iubită de Dumnezeu.

Bela Karolyi a apreciat faptul că nu refuzaţi niciodată să faceţi exerciţiile pe care vi le cerea