Depistarea HIV/SIDA din salivă, metodă folosită cu succes în unele state din lume, ar putea fi aplicată în România din 2012, după ce producătorii vor aduce echipamentele necesare investigaţiilor, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.
Potrivit medicului, testul indică prezenţa sau absenţa anticorpilor şi nu a virusului. Această metodă este deja folosită în lume, dar în România nu au fost aduse încă echipamentele.
"Eu cred că am putea să utilizăm şi noi aceste testări, poate chiar la anul. Este un test foarte simplu. Se recoltează salivă, la fel ca la exudatul faringian sau nazal. Apoi proba este introdusă într-un dispozitiv care indică prezenţa sau absenţa anticorpilor", a mai spus profesorul Streinu Cercel, la "Zilele Ştiinţifice" ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş".
În prezent, testarea se face prin recoltarea unei probe de sânge.
"Şi Testul de sânge HIV este un test indirect, care indică prezenţa în organism a anticorpilor împotriva HIV, iar nu a virusului propriu zis. Totuşi testul din salivă este mai simplu şi mai puţin agresiv", a spus Streinu Cercel.
Din momentul infectării, organismul are nevoie de trei până la şase luni (uneori chiar mai mult) pentru a produce anticorpi care vor fi identificaţi cu ajutorul testului HIV. De aceea, testul HIV va indica un rezultat precis de-abia după ce trece această perioadă de 2 - 6 luni, numită "fereastră imunologică".
Testul de salivă care poate depista prezenta virusului HIV în organism este la fel de precis ca şi analizele clasice de sânge.
Testul de salivă pentru depistarea infecţiei cu HIV
O astfel de analiză presupune recoltarea de salivă cu ajutorul unui dispozitiv care seamănă cu un test de sarcină. Înainte de prelevarea salivei este indicat să nu mâncăm sau să bem nimic, inclusiv gumă de mestec