Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populaţia din Oltenia, pe cale de dispariţie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 noiembrie 2011 ·

România se stinge încet. Nu mai este nici un secret că suntem o țară îmbătrânită, cu o rată mare a deceselor, dar și cu o natalitate în scădere. Există multe prog­noze internaționale, care consideră că România va fi printre primele țări care vor dispărea sau că populația se va înjumătăți în câteva decade. Sunt studii peste studii care avertizează că românii sunt tot mai puțini, iar acest fapt este o realitate. Chiar și județele Moldovei, care altădată erau pe primele locuri la natalitate, și-au mai pierdut din acest elan în ultimii ani. Capitala țării este campioană absolută la numărul nașterilor, fapt evident prin numărul populației. În 2010, s-au născut 21.147 de copii în București, mai mult decât dublu față de următoarea clasată, care este județul Iași. În Iași s-au născut anul trecut 9.499 de copii. Următoarele poziții sunt ocupate de Constanța (8.161 de nou-născuți), Suceava (8.001), Bacău (7.305), Prahova (7.172), Cluj (6.839), Timiș (6.837). După cum se observă, județele mari, unde este cea mai numeroasă populație, se află și pe primele locuri la nașteri. Iar pe ultimele poziții regăsim județele mici, gen Covasna, Tulcea, Sălaj.

Evoluția natalității

Natalitatea este pe un minus accentuat în aproape toată țara. Singura luminiță de la capătul tunelului vine de la București și Ilfov. Acestea sunt singurele speranțe, singurele locuri în care natalitatea se situează pe plus în 2010, comparativ cu 1990. În schimb, în celelalte județe este dezastru. Natalitatea a scăzut cu valori cuprinse între 18% și 50%. Cea mai drastică scădere, de 50%, a avut loc în județul Hunedoara (de la 7.358 de copii născuți în 1990, până la 3.683 în 2010). Următoarele poziții sunt ocupate, preponderent, de județe din Moldova și Oltenia. Ceea ce arată un lucru interesant: la numărul de copii născuți în 2010 județele mari ocupă primele poziții. Totuși, la ritmul scăderii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 40 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 49 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 49 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 49 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Otopeni, intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" se îndreaptă spre viitoarea stație Tokyo

Ziare.com acum 23 minute
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni" intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe secțiunea Su

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°