“Welcome to Greece, all the streets are open!” (“Bine aţi venit în Grecia, toate străzile sunt deschise!”) au fost vorbele cu care ne-a întâmpinat vameşul grec la graniţa macedoneano-elenă în weekendul trecut. Aia era, de fapt, ştirea. În ziua respectivă, la momentul respectiv, când noi treceam graniţa, nu era niciun protest care să blocheze vama sau drumurile naţionale sau mai ştiu eu ce. Veneam de la Belgrad, unde participaserăm la o conferinţă despre starea presei sud-est europene în plină criză economică. Grecia a fost pomenită obsedant în cele două zile de discuţii, un jurnalist grec prezent în sală simţindu-se nevoit să intervină de mai multe ori pentru a oferi lămuriri sau a pune, la rândul său, întrebări. La Atena era agitaţie mare pe scena politică, premierul grec Georgios Papandreou, acum demisionar, având năstruşnica idee de a propune un referendum pe tema introducerii măsurilor de austeritate impuse de Europa, în schimbul salvării ţării sale de la faliment. Un referendum care a surprins până la şoc europenii care se dădeau de ceasul morţii pentru a găsi bani pentru Grecia şi pentru a salva însăşi Europa de la colaps. Comentând pe ton amar situaţia din ţara sa, ziaristul grec a punctat:”Bine că s-au găsit să ne întrebe acum ce părere avem despre planul de salvare. Acum 20 de ani nu ne-a întrebat nimeni nimic, nu s-a mai făcut niciun referendum!”.

E-adevărat. Nici la greci nu s-a făcut vreun referendum pe tema aderării ţării la UE, nici la moneda unică europeană, cum nici pe noi nu ne-a întrebat nimeni, oficial, dacă dorim în NATO sau Uniunea Europeană. Dacă s-ar fi făcut referendum, habar n-am care ar fi fost rezultatele. Şi, de fapt, nimeni nu ştie. Am avut doar sondaje de opinie care arătau, mai toate, că poporul era etuziasmat de ideea aderării ţării la NATO, de exemplu, dar oripilat până la respingere de orice posibilă participare la războaie