Spania ar putea fi următoarea victimă a lipsei de încredere a investitorilor, din cauza dificultăţilor ţării în a atinge ţintele de reducere a deficitului bugetar, a economiei slabe şi a problemelor din sectorul bancar, consideră economişti şi analişti citaţi de Financil Times (FT).
Din august, investitorii şi analiştii s-au concentrat asupra Italiei, iar în ultimele zile costurile de împrumut ale guvernului de la Roma au urcat la niveluri considerate nesustenabile pe termen lung. Randamentul obligaţiunilor Spaniei a crescut, de asemena, dar mai lent, infomează Mediafax.
Diferenţa dintre randamentul obligaţiunilor Italiei şi cel al titlurilor Germaniei a crescut peste cea dintre obligaţiunile spaniole şi cele germane pentru prima dată în august, indicând că Italia are o bonitate mai slabă decât Spania. Declajul dintre Italia şi Spania s-a accentuat, investitorii observând că raportul dintre datoria Italiei şi PIB este de aproape două ori cât cel al Spaniei.
"Pentru moment, pieţele financiare au încredere în Spania", potrivit unei note pentru investitori a grupului elveţian UBS. Investitorii aşteaptă ca guvernul care se va forma după alegerile din noiembrie să implementeze reduceri şi mai ambiţioase de deficit. "Nu suntem de acord cu această viziune", scrie UBS.
Grupul elveţian este tot mai îngrijorat în privinţa Spaniei din trei motive: derapaje ale planului de reducere a deficitului bugetar, posibilitatea unei recesiuni puternice şi planuri de a ajuta băncile, însemnând un eventual transfer de pierderi către stat.
Ministrul de Finanţe, Elena Salgado, a declarat, săptămâna aceasta, că prima de risc cerută de investitori este mai mare decât merită ţara, dar măcar Spania stă mai bine decât alte ţări din zona euro.
"Există o recunoaştere universală că Spania se află acum într-o situaţie