Mânat de nostalgie, cu amintirea vremurilor când o excursie artistică pe cel mai mare bulevard al Capitalei începea cu galeria Apollo (până de curând) şi se încheia (până la începutul anilor '80) cu scandalos de incitanta (veche) Galerie Nouă, am luat la picior Bălcescu-Magheru, în căutare de manifestări expoziţionale. Am făcut doar trei bivuacuri, singurele posibile, după cum urmează:

Sala Dalles. Nu frumoasele încăperi dindărătul Librăriei, ci foaierul teatrului. O sală săracă, improprie expunerii pe simeze, cu o masă uriaşă de sufragerie, trântită în mijloc. Lucrările de pe pereţi sunt cuminţi - până la banalitate -, peisaje îndeobşte, conturate cu grijă (sau cu teama, parcă, de a greşi), tehnica liniei şi a aşezării culorilor e bine strunită, dar fără elan de viziune sau salturi imaginative. Un plein-air făcut cu meserie şi bune intenţii. Adăugând la aceste consideraţii informaţia potrivit căreia autoarea are vârsta de... 16 ani, lucrurile îşi schimbă uşor perspectiva. E limpede că are un drum lung de făcut şi că, dacă îşi va găsi dascălii potriviţi, va izbuti să spună ceva important, pentru că limbajul îl cunoaşte deja. Asta, desigur, în condiţiile în care va reuşi să se descătuşeze de poncife şi de exactitatea periculoasă cu care sunt "îndopaţi" elevii de la belle-arte. Numele tinerei speranţe este Berta Maria Moldoveanu.

Galeria Orizont. Se pătrunde pe o uşă "dérobée", de pe Dem I. Dobrescu. Expozant: un nume greu al graficii noastre, Vasile Olac. Câteva zeci de lucrări (creion, cărbune, pastel, tuş, acuarelă) îmbracă frumos pereţii unei săli prăfuite, triste şi care, în ciuda vadului excelent, e ameninţată de ruină (din lipsă de marketing cuviincios şi de investiţii). Vasile Olac (născut în 1936) a absolvit Academia de Arte Plastice "N. Grigorescu" în 1967 şi, după un an, expune pentru prima oară într-o expoziţie de grup. De atunci, a avut prez