De când s-a născut, Daria a trecut prin suferinţe crunte. Era cât un ghemotoc la cele 1.800 de grame ale ei, însă părinţii o priveau ca pe un bulgăre de aur. Aşteptaseră cu sufletul la gură să-şi ţină în braţe copila, dar bucuria venirii ei pe lume a adus în ochii celor doi şi lacrimi de tristeţe. De la o infecţie a căilor respiratorii nedescoperită, Daria a făcut septicemie şi icter. „Medicii s-au străduit să-i salveze viaţa, dar a existat un moment în care ne-au spus că de-acum lupta trebuia susţinută de Daria. Fetiţa noastră s-a dovedit a fi puternică, iar şansele de reuşită de 50% date de medici au fost fructificate de copilul nostru”, povesteşte tatăl Dariei, Ion Despa. Şi acum îşi aminteşte de cele două luni în care au stat lipiţi de patul fetiţei, cu gândul mereu la Dumnezeu.
Peste ei însă aveau să vină şi alte încercări. Copila îi privea, fără să dea semne că îi înţelege. Vorbele lor treceau pe lângă urechile ei, fără să stârnească vreo reacţie, vreun gest. Şi-au dat seama, după vizita la medic, că Daria nu auzea. „Doamna doctor ne-a spus că ar trebui să aşteptăm un an şi opt luni pentru a-i face ASSR-ul, un test care determină intensitatea cu care copilul aude, aşa că a trebuit să aşteptăm”, spune tatăl fetiţei.
În sufletul celor doi părinţi, grijile sporeau, gândurile negre îi făceau mai trişti şi mai temători, dar niciodată nu au renunţat să se roage. Să spere. Şi parcă pentru a-i încerca şi mai mult, Cel de Sus le-a trimis o altă suferinţă: hernie inghinală bilaterală. Afecţiunea avută încă de la naştere a început să chinuiască trupul copilei de doar câteva luni: nu putea să doarmă, plângea mai tot timpul, era agitată. „Am crezut că are colici. Am fost la medic. Ni s-a spus că cel mai bine să nu o operăm, să aşteptăm până împlineşte 1 an, pentru că există posibilitatea de a se închide de la sine.”
Părinţii au încercat să ţină co