Mai multe personalităţi din România s-au alăturat unui protest internaţional care are ca scop încetarea discriminării celei mai mari minorităţii religioase nonmusulmane din Iran – Bahá’í.
Prin intermediul unei petiţii iniţiate de regizorul Radu Gabrea şi semnată de o serie de personalităţi, printre care Maia Morgenstern, Dan Pascariu, Radu Florescu, Emil Hurezeanu, Mihai Gâdea, Lucian Mândruţă, Melania Medeleanu, Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu, Valeriu Stoica, Monica Tatoiu, Miron Bogdan, Nicolae Hâncu, Angelo Buldoacă, Gheorghe Burnei, semnatarii cer eliberarea celor şapte lideri Bahá’í detinuţi ilegal timp de 30 de luni în Închisoarea Evin din Teheran şi judecaţi sub acuzaţii măsluite şi condamnaţi, în august 2010, la 20 de ani de închisoare.
Această sentinţă a fost iniţial redusă la 10 ani de către Curtea de Apel din Iran, dar şase luni mai târziu, cele două femei şi cinci bărbaţi au fost informaţi verbal că s-a revenit la sentinţa iniţială de 20 de ani. „Noi, subsemnaţii, nu înţelegem de ce guvernul iranian persecută minoritatea religioasă Bahá’í în Iran. Noi nu înţelegem de ce au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare, doar pe baza crezului lor religios, cei şapte foşti membri ai Yáránului – un grup neoficial, la nivel naţional, care asigură nevoile minime ale celor 300.000 de Bahá’í din Iran, dna Fariba Kamalabadi, dna Mahvash Sabet, dl Jamaloddin Khanjani, dl Afif Naimi, dl Saeid Rezaie, dl Behrouz Tavakkoli şi dl Vahid Tizfahm, care sunt cu certitudine nevinovaţi de orice crimă. Nu înţelegem de ce aceste două femei şi cei cinci bărbaţi sunt supuşi unui aspru tratament, de ce statul iranian incită la ura împotriva Bahá’ílor din Iran, de ce permite incendierea sediilor de afaceri ale Bahá’ílor, precum şi alte forme de teroare menite să-i gonească din satele şi oraşele în care locuiesc, şi o sumedenie de alte abuzuri şi