Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi premiaţi pentru „Mesajul meu antidrog”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Fotografie, spot, un desen sau chiar o competiţie de ciclism în care au intrat zeci de elevi ai unei şcoli. Acestea sunt doar câteva dintre produsele realizate de elevii braşoveni în cadrul concursului naţional „Mesajul meu antidrog”, ediţia a VIII-a, lansat în februarie. Din cele 22 de unităţi şcolare care s-au înscris, şapte au fost câştigătoare la etapa judeţeană, elevii implicaţi fiind ieri, premiaţi, la Prefectură. „Concursul se află la a opta ediţie şi ne dorim să dăm continuitate acestui demers cu caracter preventiv. Considerăm că este un cadru adecvat de manifestare sub diverse forme, învăţându-i astfel pe elevi să-şi formeze deprinderi de viaţă sănătoasă. Ei îşi pot exprima opiniile şi părerile referitoare la fenomenul consumului de substanţe cu caracter psihoactive denumite etnobotanice, dar conştientizând în acelaşi timp şi consecinţele acestui comportament de consum”, ne-a declarat Alina Grigore, şef birou Centru Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, care a adăugat că etapa naţională se va desfăşura în decembrie.

Câştigătorii concursului

n Eseu – Camelia Pintilie, clasa a VIII-a, Şcoala Generală nr. 8

n Fotografie digitală – Sebastian Florin Roncea, de la Liceul de Arte, clasa a XI-a, cu o fotografie care imortalizează un tânăr legat de scaun, într-o hala părăsită.

n Cel mai bun slogan – Ancuţa Lavinia, clasa a VIII-a, Şcoala Generală nr. 11, pentru sloganul „Viaţa are gust”

n Pagină web – Bocoş Alexandru, Şcoala Generală nr.15

n Desen – Ottnel Gârbacea – clasa a VII-a, de la Şcoala Generală nr. 1 Râşnov

n Cel mai bun spot – Sebastian Andruşca, clasa a XI-a, Colegiul „Andrei Mureşeanu”, pentru un clip care arată despre ce se întâmplă atunci când fumezi „ceva iarbă” la volan.

n Activităţi sportive – Consiliul Elevilor de la Liceul Petru Rareş, pentru că au organizat, în primăvară

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 39 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 41 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 53 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°