Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nokia, gară pentru doi

Publicat in Adevarul, vineri 11 noiembrie 2011 ·

Construită special pentru cei 2.000 de angajaţi ai companiei Nokia, în gara din Jucu de Jos opresc doar două Personale, ce transportă, în medie, câte 30 de călători.

Numită oficial „punctul de oprire feroviar Jucu de Jos", gara de la Nokia a fost construită între 2008 şi 2010 la doar doi kilometri distanţă de staţia de cale ferată din comuna Jucu. Poate şi din cauza acestei apropieri, localnicii nu înţeleg care este utilitatea gării ridicate chiar în faţa fabricii de telefoane mobile.

Voicu Vojbos locuieşte în satul Răscruci, care aparţine de comuna Jucu, şi spune că trece frecvent cu căruţa chiar pe lângă gară. „Eu n-am văzut niciodată un tren oprit aici. Nu cred că e folosită", spune bărbatul. Afirmaţiile lui sunt susţinute de Lucian Pop, un alt localnic. „Acum, dacă pleacă Nokia, n-o să folosească deloc. Noi, localnicii, nu o putem folosi, că e situată departe de case", spune Pop.

Mica staţie de cale ferată nu e inclusă nici în Mersul trenurilor, iar angajatele CFR de la Informaţii le spun călătorilor că singura metodă de a ajunge la fabrica Nokia e prin staţia Jucu, pentru că la Jucu de Jos nu opreşte niciun tren.

Prima gară ecologică din România

Reprezentanţii companiei CFR Călători susţin însă că două personale, unul care circulă dimineaţa şi unul după-amiaza, opresc în staţie. Este vorba de trenurile P 4302 şi P 4308, care circulă pe relaţia Cluj - Dej. „Traficul prin această staţie este redus. Vom vedea din decembrie dacă vom menţine această oprire în mersul celor două Personale", a declarat Vasile Secară, directorul Regionalei CFR Călători Cluj. Potrivit datelor statistice ale CFR Călători, fiecare tren transportă, în medie, câte 30 de călători până la gara Nokia. Secară spune că la momentul construirii staţiei se preconiza transportul zilnic de la şi spre locul de muncă a circa 2.000 de angajaţi ai compani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°