Ultimii ani au adus în prim-plan China cu istoria ei prea puţin cunoscută, cu o tradiţie culturală de câteva milenii, aşa că, în mod firesc, romanele se transformă şi în porţi de pătrundere în lumea chineză. Dar un sinolog se formează în câteva decenii, tot atât cât are nevoie un traducător ca să asimileze limba şi literatura chineză, până să rişte aventura transpunerii de poveşti dintr-un cod cultural în altul.

Aşa că, în asemenea împrejurări, apar mesagerii între o cultură prea puţin accesibilă şi restul lumii. Şi cred că la noi interesul faţă de Japonia l-a declanşat romanul "Shogun" scris de un englez, nu de un japonez, dacă ne referim la publicul larg, căci publicul avizat îi descoperise deja pe Yasunari Kawabata şi Yukio Mishima, pe Kobo Abe, dar traduşi la noi întâi prin intermediar englez, francez sau germană.

Şi, revenind la cultura chineză, ea cunoaşte un fenomen interesant, ajunge la noi după un ocol american şi în veşminte lingvistice englezeşti. Trei scriitoare au cucerit milioane de cititori cu romane devenite rapid bestseller: Amy Tan, Anchee Min şi Lisa See. Doar Anchee Min s-a născut şi a crescut în China, a reuşit să ajungă în America, s-a dedicat scrisului, iar romanele ei au tentă biografică, având ca personaje pe Împărăteasa Orhidee, pe doamna Mao şi pe Pearl Buck.

Amy Tan şi Lisa See provin din familii chinezeşti, americanizate, dar care îşi duc cu ele zestrea veche: structura şi ierarhia familiei, educaţia dată copiilor, mentalitatea. Poveştile lor recuperează strat cu strat dramele ce au zguduit China în prima jumătate de secol XX şi căile alese de chinezi pentru a supravieţui, nu de puţine ori, calea fiind cea a exilului în locuri cât mai depărtate. Şi astfel diferenţa dintre civilizaţii şi culturi ajută un cititor prea puţin iniţiat să înţeleagă.

Şi, în trecere, aş aminti că poveştile chinezilor din America de Nord s