Timișoreanul Gondi trăiește de 20 de ani în Olanda, însă a revenit în orașul natal pentru Gala Jazz-Blues “Bela Kamocsa”, care se ține între 12 şi 13 noiembrie, la Sala Capitol din Timișoara.
Eugen Gondi este fără îndoială unul din cei mai mari bateriști născuți în România. Despre el se spune că nu bate în tobe un anumit ritm, ci pur și simplu cântă. Timișoreanul Gondi trăiește de 20 de ani în Olanda, însă revine din când în când în orașul său natal. A mai fost acum trei ani, iar acum se află din nou acasă, la invitația lui Jonny Bota, cu care va cânta la Festivalul Jazz-Blues “Bela Kamocsa”, care va avea loc în acest week-end. Pe Eugen Gondi l-am întâlnit la concertul susținut în The King’s Pub, alături de Johnny Bota, Tony Kuhn și canadianul Dan Ionescu, revenit și el la Timișoara pentru a participa la acest festival.
Coleg de bancă cu Nicu Covaci
Despre viața lui Eugen Gondi se poate scrie o carte, astfel că o discuție de câteva minute în pauza concertului, poate fi luat doar ca aperitiv. Gondi s-a născut în 1947, la Timișoara, și a fost colegul de bancă al lui Nicu Covaci, la Liceul de Arte Plastice. În anii 60-70 a cântat jazz cu trioul Paul Weiner, dar are colaborări cu Phoenix, Mircea Florian, Marius Popp, Johnny Răducanu, cvintetul București, Aura Urziceau sau Radu Goldiș.
În anii 80 a revenit din București la Timișoara și a format trupa cu care va concerta și la Gala Jazz Blues, alături de Johnny Bota, Tony Kuhn și Dan Ionescu. “Această formație a fost band-ul preferat al lui Johnny Răducanu. Era o formulă inedită, în care aveam doi chitariști, iar soundul trupei era de asemenea ceva nou. Erau compozițiile noastre”, a spus Eugen Gondi, care a fost și profesor de percuție la Școala Populară de Artă, dar și artist plastic, el pictând și expunând în atelierul său.
A fost turnat la securitate de prieteni
Eug