„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei XXVIII, 19). Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, adresându-se apostolilor.

Aşadar, Botezul a fost instituit de Însuşi Hristos şi este o Taină, o „naştere de sus", nu un simbol, aşa cum greşit se vorbeşte pe la televiziunile noastre „senzaţionale". Botezul pruncilor este practicat de la începuturile lumii creştine (avem mărturii datând din vremea apostolilor) şi îi întăreşte pe micuţi atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Cel pe care creştinii îl mărturisesc drept Mântuitorul lumii a spus: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, şi ceea ce este născut din Duh, duh este" (Ioan, III, 1-6). Aceasta mărturisesc creştinii de pretutindeni şi este dreptul lor să o facă. Aşa cum este dreptul şi alegerea altora să nu creadă şi să nu mărturisească. Dar ambele opţiuni trebuie menţinute în limitele decenţei şi ale respectului faţă de celălalt.

Este o mare nerozie să susţii public (şi vehement) că afundarea în apă curată şi călduţă a pruncilor le-ar dăuna cu ceva, în condiţiile în care ei au trăit nouă luni în lichidul amniotic din pântecele maicii lor. Atunci ce s-ar putea spune despre circumcizarea pruncilor de parte bărbătească, practicată în iudaism (în a opta zi de la naştere) şi în islam? Este cumva tot o „barbarie"? Nu cred că adepţii acestor religii ar fi de acord cu o asemenea abordare. Mulţi dintre noi însă, neavând decât o legătură formală cu Biserica Ortodoxă, găsesc de cuviinţă să se pronunţe asupra unei Taine fundamentale a creştinismului, fără o minimă documentare prealabilă.

În esenţă, este o chestiune de bun-simţ să-ţi ţii gura dacă trăieşti după propriile reguli, neluând în seamă principiile credinţ