Conform unui amendament din noua Lege a Educaţiei, începând din anul universitar 2011-2012 este posibilă cumularea bursei sociale cu orice altă bursă.
Studenţii nu şi-au primit până în prezent drepturile pecuniare, o mare parte trebuind să se descurce doar cu bursa de studiu, totodată având dreptul şi la o bursă socială. Reprezentanţii USV susţin că acordarea celor două burse cumulate va fi posibilă o dată cu finalizarea de către MECTS a amendamentului care stipulează acordarea acestor drepturi.
Până în acest an, bursa socială nu putea fi primită în paralel cu orice alt tip de bursă, însă conform noii Legi a Educaţiei începând din anul universitar 2011-2012 va fi posibilă cumularea bursei sociale cu orice altă bursă. Bursele sociale pot fi cumulate cu bursa pentru performanţă universitară o dată cu aprobarea amendamentului care prevede că „elevii şi studenţii care beneficiază de burse sociale de studiu, pot primi şi burse pentru performanţe şcolare şi universitare".
După ce studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare" care se încadrau în prevederile impuse au depus dosarul cu documente justificative la secretariatele facultăţilor, aceştia susţin că deşi anul universitar a debutat cu mai mult de o lună în urmă, încă nu au beneficiat de drepturile pecuniare ce li se cuvin.
"Primesc bursă de studiu şi mă încadram şi la bursă socială. Am fost înştiinţaţi de la secretariat că "s-ar putea" cumula bursa socială cu alt tip de bursă, am făcut dosarul, iar în momentul când s-au aprobat listele cu bursă nu s-a mai cumulat nimic. Ni s-a transmis că nu au primit precizări clare asupra legii şi nu pot deocamdată cumula bursele. Sunt foarte mulţi studenţi în situaţia mea care trebuie să se descurce doar cu bursa de studiu, totodată având dreptul şi la o bursă socială", ne-a declarat Ionuţ M., student în cadrul Facultăţii de Inginerie Electr