Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Clooney a vrut să se sinucidă

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Actorul american George Clooney a mărturisit că, în 2005, a vrut să se sinucidă din cauza durerilor îngrozitoare pe care le avea, după un accident suferit pe platourile de filmare ale lungmetrajului “Syriana”.

În 2005, pe când filma “Syriana” – care i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor -, Clooney s-a rănit la coloană şi a avut dureri atât de mari încât s-a gândit să se sinucidă. Actorul a făcut această declaraţie pentru cel mai recent număr al revistei Rolling Stone.

“Zăceam pe un pat de spital, cu o perfuzie în mână, incapabil să mă mişc, cu aceste dureri de cap care se simt de parcă ai avea un accicent cerebral şi, pentru o perioadă scurtă de vreo trei săptămâni, am început să mă gândesc: “va trebui să iau o măsură drastică în privinţa asta“, a povestit Clooney.

“Începi să te gândeşti că nu vrei să laşi mizerie în urma ta, deci să mergi în garaj, să intri în maşină şi să porneşti motorul. Părea cel mai drăguţ mod s-o faci, dar nu m-am gândit niciodată că voi reuşi să ajung acolo. Eram într-un loc unde încercam să-mi dau seama cum să supravieţuiesc“, a mai spus actorul.

George Clooney s-a făcut remarcat în serialul de televiziune “Spitalul de urgenţă” şi a interpretat ulterior numeroase roluri memorabile, precum cele din “Marea hoinăreală”, “Regii deşertului”, “Syriana”, seria “Ocean’s”, “Misterele Berlinului”, “Noapte bună şi noroc!” şi “Michael Clayton”. Mai recent, actorul a putut fi văzut pe marile ecrane în “Citeşte şi arde/ Burn After Reading”, “Sus, în aer/ Up in the Air”, “Omul care se holba la capre/ The Men Who Stare at Goats”, “Americanul” şi “The Idesof March”, lansat anul acesta.

Actorul american George Clooney a mărturisit că, în 2005, a vrut să se sinucidă din cauza durerilor îngrozitoare pe care le avea, după un accident suferit pe platourile de filmare ale lungmetrajului “Syriana”.

În 2005, pe când filma

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 53 minute
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

VIDEO. Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane evacuate

Ziua Constanta acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai, vineri seara, în jurul orei 21:30 Deși clădirea de 67 de etaje era în flăcări, mulți locatari nici măcar nu știau că sunt în pericol. O parte din aceștia au realizat ce se întâmplă abia când au v

Emil Hurezeanu a participat la ceremonia organizată la 40 de ani de la formarea Spațiului Schengen

Mediafax acum o ora
Ministrul român al afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a participat sâmbătă, la ceremonia aniversară de marcare a 40 de ani de la instituirea Spațiului Schengen. Evenimentul a avut loc localitatea Schengen din Luxemburg. România este membră a Spațiu

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

Regele Charles aduce un omagiu victimelor accidentului aviatic din India la parada militară

Mediafax acum 18 minute
Regele Charles al Marii Britanii și alți membri ai familiei regale au purtat banderole negre la parada „Trooping the Colour”, desfășurată sâmbătă, ca gest de respect față de cei care au murit în accidentul aviatic al companiei Air India, notează Reu

Donald Trump şi-a publicat declaraţia de avere: Preşedintele a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri. Per total, preşedintele a declarat active de 1,6 mld. dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri, conform unui raport public de divulgare financiară publicat vineri, care oferă o privire asupra vastului imperiu de af

Florin Piersic, mesaj emoționant pentru Ion Iliescu- „Un om care cu mine s-a purtat extraordinar“

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele actor Florin Piersic i-a transmis un mesaj public lui Ion Iliescu, urându-i multă sănătate. „Îi doresc atâta sănătate! Un om care cu mine s-a purtat extraordinar. Îmi aduc aminte de ziua în care a vrut să mă invite şi l-am confundat cu altcin

VIDEO Papa Leon urmăreşte cu „mare îngrijorare” conflictul Israel-Iran și face apel la pace și raţiune

HotNews acum 2 ore
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

20°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°