Mai bine decât Bela Karoly n-ar putea vorbi nimeni despre trecutul, prezentul şi viitorul Nadiei Comăneci. La apoape 70 de ani, descoperitorul "Zeiţei de la Montreal" duce o viaţă liniştită în Statele Unite, la ranch-ul său de la Houston şi se împarte între postura de antrenor la Centrul Olimpic de Gimnastică (unde sunt şlefuite vedetele SUA), poziţia de bunic (are două nepoţele de 5 şi 9 ani) şi rolul de om-orchestră într-un domeniu fantastic. Nu poartă telefon mobil - l-am prins pe telefonul fix abia la a şaptea încercare - şi anul acesta s-au împlinit deja două decenii de la plecarea sa din România.
Domnule Karoly, cum arată viaţa la aproape 70 de ani?
Sunt bine, slavă Domnului, dar timpul fuge ca vântul şi cel mai elocvent exemplu e că Nadia face 50 de ani, iar nepoţelele mele au 5 şi 9 ani. În rest, am sănătate, sunt un tip robust şi mă bucur de energia nebănuită pe care o posed încă. Mă trezesc dis-de-dimineaţă - acum eram pe-afară prin ranch -, iar dimineţile arată la fel pentru mine. Mă duc la baza sportivă pentru a mă asigura că totul este în regulă, apoi, când revin acasă, am grijă ca totul să fie în perfectă ordine şi la ranchul nostru. E un ranch adevărat, în care avem cai, vaci, cămile, antilope şi alte animale exotice. E un cadru idilic în care ne simţim excelent…
E ceva gen Southfork din serialul Dallas?
E, oarecum, dar la o altă dimensiune…
Ce este mai exact această bază sportivă despre care ne spuneţi? Ne duce cu gândul la un fel de Izvorani?
Nu se pot compara. Este o tabără naţională şi olimpică, ea există din 2000, dar de anul acesta a devenit şi tabără de pregătire olimpică. Soţia mea antrenează acolo şi este un vis mai vechi de‑al meu devenit realitate. Am clădit baza încetul cu încetul şi este primul centru olimpic creat din fonduri de proprietate personală. E un cadru de pregătire semicentral
