Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul italian Silvio Berlusconi a demisionat

Publicat in Antena 3, sâmbătă 12 noiembrie 2011 · ·

Update 22.48 - Silvio Berlusconi a demisionat, sâmbătă seara, de la conducerea Guvernului italian, potrivit Reuters. Il Cavaliere, în vârstă de 75 de ani, a părăsit imediat Palatul prezidenţial, constrâns să folosească o ieşire secretă, în timp ce mii de manifestanţi aplaudau şi agitau drapele, strigând "bufonule, bufonule!" la intrarea principală în palat.

Berlusconi a declarat că este de acord cu guvernul Monti, cu condiţia ca acesta să se ocupe strict numai de punerea în practică a măsurilor cerute de UE.

Potrivit corespondentului Antena 3 în Italia, Alina Harja, Silvio Berlusconi a întârziat circa o jumătate de oră la întâlnirea cu preşedintele Napolitano, căruia i-a înmânat demisia sa.

La prânz, Berlusconi a avut o întâlnire cu Mario Monti, cel care este favorit la postul de premier, şi i-a solicitat nişte legi, printre care şi pe cea electorală.

Noul guvern Mario Monti se pare că va avea doar 12 miniştri şi un număr foarte mic de secretari de stat.

Duminică, preşedintele italian Giorgio Napolitano sa va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului, potrivit sursei amintite.

Update 22.00 - Silvio Berlusconi a ajuns la Palatul prezidenţial Quirinal, pentru a-i înmâna demisia preşedintelui Giorgio Napolitano, a cărui reşedinţă este înconjurată de o mulţime pregătită să sărbătorească plecarea lui Il Cavaliere, relatează AFP. Preşedintele Napolitano ar urma să îi încredinţeze formarea noului Guvern fostului comisar european Mario Monti.

Premierul italian Silvio Berlusconi îşi va prezenta demisia după ora 19.30 GMT (21.30 ora României), în faţa preşedintelui ţării Giorgio Napolitano, a anunţat sâmbătă preşedinţia Republicii, relatează AFP. Favorit la postul de premier este Mario Monti, fost comisar european.

Deputaţii au adoptat în cursul serii de sâmbătă măs

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit. Avea 48 de ani

HotNews acum 15 minute
Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a murit joi, la vârsta de 48 de ani, a anunțat trupa. „Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simțim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboșarul nostru, prietenul nostru, membru f

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 14 minute
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 54 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 52 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°