Sobră şi tenace, pusă pe şotii doar cu colegele, gloria a făcut-o pe Nadia şi mai responsabilă. Pentru dascălii ei, rămîne eleva care întruchipa gimnastica, primea saci cu scrisori din lume şi nu avea bani să scoată de la poştă toate darurile primite
Pentru Anica Miron, sportiva adolescentă a părut la început "frumuşică şi serioasă, interiorizată şi pusă pe şotii doar cu copiii, în prima perioadă". Profesoara povesteşte cum gloria a copleşit-o la început pe fetiţa de 14 ani: "Era uluită, nu ştia cum să reacţioneze. M-a întrebat într-o zi:«De ce vrea toată lumea să pună mîna pe mine?»"
După primele peformanţe, au venit să o caute jurnalişti locali, care însă nu prea ştiau cum arată Nadia. "Ea i-a întîmpinat pe holurile liceului: A, pe Nadia o căutaţi? Îmi pare rău, a plecat, nu-i pe aici! Apoi ne-a povestit rîzînd în hohote scena".
"Sportiva uriaşă, care nu-şi mai aparţine"
Curînd însă, Nadia a explodat. "Atît am întrebat-o înainte de Olimpiadă: Nadia, te duci? Da! Iei? Iau!", povesteşte Iridenta Seciu, profesoara ei de matematică, despre maturitatea fetiţei de 15 ani. Nadia a părut şi mai responsabilă după Montreal: "Nu avea o fărîmă de mîndrie! Poate a contat şi faptul că noi tratam fetele egal la ore: n-aveai cum, cînd vedeai cum vin transpirate, după un efort zilnic supraomenesc, să faci discriminări".
Înaintea unei competiţii amicale, Nadia avea ceva probleme cu greutatea, iar profesoara Miron a observat că nu mînca zile întregi şi era atentă la cîtă apă bea: "Cum rezişti, e doar un concurs banal, de ce faci asta? Mi-a răspuns că toţi ochii vor fi pe ea şi nu are voie să dezamăgească. Atunci am înţeles că e o sportivă uriaşă şi că nu îşi mai aparţine".
Cereri în căsătorie şi invitaţii în Japonia
Nadia era un etalon în formare, performanţa nu mai putea fi gîndită fără ea, îşi aminteşte diriginta: "De
