Un chirurg plastician încearcă s-o recreeze pe soţia sa dispărută şi să se răzbune pe violatorul fiicei sale, dar cade victimă propriilor slăbiciuni, în cel mai recent film al lui Almodovar. Noul film al redutabilului regizor spaniol Pedro Almodovar (cel de-al 19-lea lungmetraj din cariera sa) reia mare parte dintre obsesiile tematice care i-au jalonat parcursul cinematografic, doar punerea în temă este puţin alta.
S-a spus că Almodovar a părăsit terenul său favorit, cel al comediei „fără frâne", pentru a se aventura pe teritoriul horrorului cu accente de tip Frankenstein sau, să zicem, al thrillerului sexual. Dramatismul nu a lipsit însă niciodată comediilor almodovariene (pentru care spaniolii au creat un termen special, „almodramă"), iar filme mai vechi ca „Leagă-mă!", „Proasta creştere" sau precedenta producţie a regizorului, „Îmbrăţişări frânte" (cu care filmul de faţă seamănă cel mai mult), aveau, la rândul lor, o solidă doză de suspans. Almodovar a schimbat, într-adevăr, registrul (nu de la acest film, ci de mai multă vreme), rămâne însă flamboaianţa stilistică, modul unic de a povesti şi senzaţia de „respiraţie tăiată" pe care o ai de multe ori pe parcursul vizionării.
Joaca de-a Prometeu
„M-am gândit la mitul lui Frankenstein, dar mai ales la mitul lui Prometeu", explica Almodovar la conferinţa de presă de la Cannes („Prometeul modern" era subintitulat, de altfel, romanul lui Mary Shelley). Acest film nu este, însă, despre un experiment ştiinţifico-medical (de creare a „pielii perfecte", rezistentă la arsuri) şi consecinţele sale, aşadar nu e un SF banal cu funcţie de avertisment, nici nu este un thriller despre „fantomele" trecutului care-l bântuie pe personajul principal (eminentul chirurg plastician Ledgard, interpretat de Antonio Banderas). Principala temă este una foarte dragă lui Almodovar: identitatea sexuală, dar de data aceasta est
