Festivalul Naţional de Teatru 2011 a fost centrat pe regizor, cu un special guest star în persoana lui Andrei Şerban, a cărui creaţie cehoviană din ultimii ani a constituit obiectul secţiunii Focus (supranumită Cehoviziuni) şi subiectul unui interes major din partea publicului. Celor trei spectacole cehoviene, Unchiul Vanea (Teatrul Maghiar Cluj), Trei surori (Teatrul Naţional Budapesta) şi Ivanov (Teatrul Bulandra) li s-a alăturat Strigăte şi şoapte (Teatrul Maghiar Cluj), toate patru suscitînd discuţii aprinse în foaiere şi cozi apropo de bunăvoinţa organizatorilor de a permite accesul peste numărul de locuri. De altfel, la Strigăte şi şoapte şi la D'ale carnavalului al lui Purcărete am reauzit vechea întrebare: „aveţi un bilet în plus?”. Doi tineri au stat 10 ore la Odeon pentru a intra la Strigăte şi şoapte. S-a întîmplat la fel la Unchiul Vanea, şi se întîmplă, de regulă, cînd Teatrul Maghiar din Cluj vine în capitală, unde valoarea şi renumele îi sînt recunoscute. Poate că directorul teatrului, Tompa Gabor, ar trebui să se gîndească la organizarea unei microstragiuni anuale în Bucureşti.
Lăsînd aspectele tehnice la o parte, spectacolele lui Andrei Şerban au fost o dovadă a stilului eclectic al regizorului. Trei surori prefigurează o direcţie dezvoltată ulterior în Ivanov: un mix de estetici care se succed logic sau, dimpotrivă, în contradicţie. Realism, suprarealism, simbolism, expresionism funcţionează ca un sistem de pîrghii care manipulează textul. Cîteva reuşite sînt remarcabile. Exploatarea spaţiului se face pe toate cele trei dimensiuni, lăţime, adîncime şi înălţime. În prima scenă, intro-ul pentru party-ul de ziua Irinei, sînt folosite avanscena şi fosa, un spaţiu intimist care creează atmosfera familială caldă. Petrecerea şi actul al doilea, adică perioada optimistă, se întîmplă pe un podium cît scena mare, un spaţiu expozitiv prin excelenţă.