O instanţă a PSD numită Comisia Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală se adună duminică, altfel zi de relaxare, să judece indisciplina lui Mircea Geoană, urmând ca păsuirea sau lovitura de graţie să-i fie dată de aceiaşi Iliescu, Năstase şi Ponta în BPN.
Comisia este, la fel ca în alte partide unde etica rămâne o preocupare de moft, un fel de tribunal care fie îi face pe cei judecaţi să aştepte până la calende certificatul de bună purtare, fie se face că vrea să îi sancţioneze pe cei nesupuşi.
Dar acest tribunal poate deveni vioi când se plănuieşte o execuţie cu zgomot. Expresie formală a democraţiei de partid, comisia de "integritate morală" (vorbe mari despre o conduită aproape dispărută în politică), doarme, de obicei, somn dulce până mai tresare din plictiseală tectonica social-democrată.
Dacă este să ne luăm după declaraţiile şi atitudinea publică ale preşedintelui comisiei, senatorul Dan Şova, tânăr şi ambiţios avocat, speranţă parlamentară şi apropiat în toate cele al lui Victor Ponta, comisia este întruchiparea firescului şi mai neutră ca un ceas elveţian. De altfel, domnul Şova a explicat la televizor, plin de sine, că această comisie se adună duminică să-l judece pe Geoană, dar şi pe câţiva anonimi care îşi aşteaptă rândul la moara justiţiei de partid. Da, comisia este întruchiparea firescului şi neutralităţii, dată de o adunare de alţi anonimi, aleşi din rândurile "poporului pesedist".
Şi o trecere în revistă a poziţiilor publice luate de filialele judeţene ale PSD în săptămâna care a trecut (cele care au simţit nevoia să o facă) arată că verdictul ar fi: "show no mercy". A fost ca o întrecere de făcut tocăniţă din "omul negru" Geoană, asemănătoare cu o lapidare. Dovadă că memoria în PSD are picioare de broască şi că mărirea este uneori mai efemeră ca viaţa unui fluture.
Fără milă este hotărât să fie şi Victor Ponta. Ace