Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu sociologic comandat de ADR Centru pentru evaluarea accesării şi implementării proiectelor REGIO

Publicat in Alba24, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru este beneficiarul unui studiu sociologic ce se desfăşoară până în 25 noiembrie, prin care instituţia doreşte să măsoare importanţa, relevanţa şi modul în care decurge implementarea proiectelor depuse spre finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional REGIO 2007-2013.

După cum au precizat reprezentanţii ADR Centru, „obiectivul acestui studiu este de a identifica şi analiza punctele tari şi punctele slabe ale proceselor de depunere, evaluare, contractare şi monitorizare a proiectelor contractate în cadrul Programului Operaţional Regional, precum şi principalele cauze care au influenţat buna funcţionare a acestor procese- pentru masurarea gradului de conştientizare şi satisfacţie al grupurilor-ţintă implicate în procesul de implementare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 în Regiunea Centru”.

Se urmăreşte astfel monitorizarea modalităţii în care strategia şi metodologia POR (Obiective, Ghidurile solicitantului etc.) au fost transmise şi înţelese de către fiecare categorie de solicitanţi, identificarea şi analiza factorilor externi şi interni care au o influenţă asupra performanţelor solicitanţilor de fonduri nerambursabile şi asupra activităţii Organismului Intermediar (OI) din cadrul ADR Centru în implementarea programului şi atingerea obiectivelor. De asemenea, ar urma să fie identificate proiectele relevante la nivel regional, pentru a putea fi prezentate pe viitor ca exemple de bună practică. Alături de măsuri eficiente pentru fluidizarea activităţii de depunere, evaluare, selecţie şi contractare a cererilor de finanţare eligibile şi metode de atragere eficientă a fondurilor, ADR Centru ar trebui să obţină informaţii importante din partea beneficiarilor proiectelor REGIO cu ajutorul cărora să reuşească o mai bună programare în perioada 2014-2020, pe baza “Strategiei Europa 2020″.

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 49 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 57 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°