Ştefana, Anca, Isaura, Alexandra şi Maria o cunosc pe Nadia doar din poveşti, care au transformat-o însă în prietena lor, nu într-un idol
Micile gimnaste de la CSS Oneşti sînt la Focşani, pentru Campionatul Naţional de junioare. Cine se aşteaptă la puştoaice puţin sub 18 ani e şocat: cinci îngeri de un metru şi un pic ne înconjoară cu zîmbete devastatoare. Cea mai mică are 10 ani, cea mai mare abia 13. Gimnastica, un sacrificiu sclipitor al copilăriei.
Îmi spun fie "sărut mîna", fie "bună-ziua" şi se apropie pe vîrfuri, cu o ţinută de prinţese în uniformă. Nu ştiu că vom vorbi despre Nadia, care urmează să aflu că-i un fel de substantiv comun legat de gimnastică, în universul lor. Ştefana, Anca, Isaura, Alexandra şi Maria, fetiţele cu sclipici în păr şi palmele bătucite, care plîng cu lacrimi repezi cînd cad de pe bîrnă şi surîd aproape instinctual cînd aud numele Nadiei.
"Cele mai norocoase din lume"
"Vorbiţi mai întîi cu Ştefana şi Anca", mă roagă antrenorii lor, "trebuie să doarmă o oră şi apoi intră în concurs!". Anca Horciu îşi aşază tacticos ochelarii pe nas şi se urcă pe scaunul de două ori cît ea: "Are dreptate!". Colegele aprobă din cap. "O cunoaşteţi pe Nadia?", apuc să întreb, iar chicotelile lor mă opresc. "Ha ha! Cum să nu o cunoaştem? Eu o ştiu de cînd aveam 7 ani jumate!", spune Anca. Ştefana Coman, tot de-atunci. "Ştiţi, cred că sîntem cele mai norocoase din lume!", proclamă entuziastă gimnasta cu ochelari. Încerc să înţeleg, nu prea pot, dau pagina peste întrebările mele pentru nişte fetiţe.
"Păi, noi avem un model, care e al nostru, noi chiar luptăm să fim ca ele, pentru că sîntem de unde e Nadia!", îmi explică Anca. Uluitor: antrenorii lor mi-au spus că gimnastele provin din Suceava, Iaşi, Botoşani, Timişoara. Faptul că se pregătesc în locul "de unde e Nadia" modifică geografia din hărţi. Oneşti
