Dacă vrei să împărtăşeşti un secret unei femei, ai face bine să te gândeşti de două ori. Aceasta este recomandarea oamenilor de ştiinţă britanici, care au descoperit că o femeie nu poate păstra un secret mai mult de 32 de minute.
Această concluzie a fost obţinută în urma unui studiu realizat pe un eşantion de 3.000 de femei, informeză Daily Mail. Datele obţinute mai arată că o femeie din zece nu poate ţine un secret, indiferent de cât de important ar fi acesta, în vreme ce 85% dintre persoanele intervievate au răspuns că adoră să afle bârfe şi secrete.
Potrivit sondajului, secretele pot fi divulgate oricui, indiferent dacă persoana respectivă are sau nu legătură cu subiectul şi că nouă din zece femei s-au declarat a fi de încredere, deşi rezultatele studiului arată exact contrariul.
S-a mai descoperit că o femeie află, în medie, trei secrete pe săptămână şi le va împărtăşi cu cel puţin o persoană. Cu toate acestea, două treimi dintre femeile participante au declarat că se simt vinovate după ce au împărtăşit cu cineva un secret încredinţat.
Patru din zece femei consideră că este în regula să împărtăşească secretul unui prieten cu o persoana pe care nu o cunoaşte, în timp ce 40% din femei îşi aleg drept confident al secretelor aflate soţul sau partenerul de viaţă.
Cât bârfesc femeile zilnic
Un alt studiu din Marea Britanie arata că femeile alocă zilnic aproape 5 ore bârfei. Printre subiectele des abordate se numără problemele cotidiene, partenerul şi copiii.
Femeile mai dezbat frecvent cu prietenele şi problema sexului ori a shopping-ului, în timp ce aproximativ 24 de minute sunt alocate discuţiilor despre greutate ori diete.
O treime dintre femei discută despre ce mănâncă la prânz, iar un sfert dintre acestea fac schimb de reţete.
Dacă vrei să împărtăşeşti un secret unei femei, ai face bine să te gândeşti de două ori.