Când se hotărăsc să facă primul pas, cuplurile încep să afle, de multe ori cu stupoare, că au de îndeplinit o sumedenie de ritualuri care mai de care mai neobişnuite. În Africa, dar nu numai, miresele îşi pictează braţele cu motive florale, în unele părţi ale Europei, încalecă mătura şi zburdă fericite pe străzi, în România dansează găina, iar în Africa de Sud, tradiţia spune că miresele şi mirii trebuie să poarte, la nuntă, încălţări sport, iar pe corp pene şi piei de animale. Câte bordeie, atâtea obiceie, spun bătrânii.
Tinerele care ajung în pragul măritişului în India şi cărora părinţii le-au hotărât deja soarta îşi acoperă braţele cu simboluri tradiţionale, denumite „menhdi”. Sunt desene temporare, realizate din henna, o plantă specifică nu doar Indiei. Unele etnii, ţiganii de exemplu, practică aşa-numitul dans al măturii, o tradiţie care datează din perioada sclavagismului. În China, fetele care urmează să-şi unească destinul cu alesul visurilor au de alergat, nu glumă. Ele trebuie să-şi pregătească trei rochii pentru marele eveniment – una roşie brodată şi cambrată, una albă şi largă, ca a unei prinţese, şi una din culoarea preferată a miresei, elegantă, eventual de seară. La începutul ceremoniei de căsătorie în sânul unei familii zulu, mireasa poartă o rochie albă simplă. Când nunta este în toi, tânăra, care a devenit femeie căsătorită în acea zi, îşi schimbă veşmântul modern într-o ţinută tradiţională pestriţă, formată din fustă trecută de genunchi, o bluză din piele de animal şi accesorii din pene, fildeş, oase ş.a. Familia mirelui din tribul zulu va sacrifica o vacă, iar mireasa va pune în stomacul animalului o grămăjoară de bănuţi pentru a fi acceptată de rudele bărbatului iubit.
La nunţile evreieşti, chiar la finalul lor, mirii obişnuiesc să fărâme un pahar cu pantoful. Istoricii spun că acest obicei simbolizează distrugerea Templului I
