Acuzat că a subminat credibilitatea ţării sale, magnatul media, în vârstă de 75 de ani, şi-a dat demisia după adoptarea de către Parlament a măsurilor economice menite să reasigure pieţele şi partenerii internaţionali. Demisia a fost acceptată de preşedintele Republicii Giorgio Napolitano, care ar urma să îl numească în locul lui pe fostul comisar european Mario Monti, în vârstă de 68 de ani.
Culmea umilinţei, Il Cavaliere a fost nevoit să părăsească palatul prezidenţial printr-o ieşire secretă, în timp ce în faţa intrării principale manifestanţii aplaudau şi strigau "bufonule, bufonule!".