Agitaţia creată de Grecia şi Italia pe pieţele financiare contaminează şi celelalte state din zona Euro, care sunt îngropate în datorii. Creditorii nu mai au încredere că aceste ţări vor reuşi să-şi plătească datoriile.
Pentru Italia, randamentul bondurilor cu maturitate la 10 ani a explodat, trecând de periculosul prag de 7%, iar costurile de tranzacţionare a datoriei italiene au crescut, relatează Business Insider.
Compania elveţiană de servicii financiare UBS a prezentat un top al ţărilor cu datorii, aflate în pericol să intre în incapacitate de plată. Paradoxal, nu Grecia sau Italia ocupă primele locuri în această analiză de risc.
Indicatorii luaţi în calcul sunt datoria publică raportată la PIB, raportul creditelor faţă de depozite bancare (ceea ce indică stresul bancar),nivelul creditelor bancare faţă de PIB (care indică stresul pieţei de credit). Afectarea pieţei de creditare este importantă, pentru că marile companii pot avea probleme în a-şi finanţa datoriile.
În rândul celor 19 ţări evaluate de UBS, România ocupă doar poziţia 17, cu un scor de 5,1 (cu cât scorul este mai mare, cu atât situaţia este mai gravă), la egalitate cu Norvegia sau Canada.
19. Statele Unite ale Americii: scor 4,8
raport credite/PIB: 5,1%
raport împrumuturi/depozite bancare: 147%
datoria publică faţă de PIB: 92,7%
18. Polonia: scor 4,8
raport credite/PIB: 24,6%
raport împrumuturi/depozite bancare: 106,3%
datoria publică faţă de PIB: 54,2%
17. România: scor 5,1
raport credite/PIB: 21,2%
raport împrumuturi/depozite bancare: 113,3%
datoria publică faţă de PIB: 35,3%
16. Norvegia: scor 5,1
raport credite/PIB: 24,8%
raport împrumuturi/depozite bancare: 214,9%
datoria publică faţă de PIB: 54,3%
15. Canada: scor 5,1
raport credite/PIB: 23,4%
raport împrumuturi