Cel mai valoros pugilist român a revenit ieri în ţară pentru o scurtă pauză. Discursul campionului mondial IBF, la fel ca şi viaţa sau cariera sa, poartă amprenta timpului: totul e măsurat
Ştiţi cum se măsoară viaţa unui campion mondial? În diviziuni de timp. Totul e măsurat, planificat, organizat. Discursul lui Lucian Bute la sosirea în ţară, la şase zile după victoria la puncte în faţa jamaicanului Glen Johnson, este elocvent.
Îmbrăcat casual, în blugi şi cu o vestă Burberry. Accesoriu de lux: centura de campion mondial. Aşa s-a prezentat Lucian Bute la salonul oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Companioni: preşedintele FRB, Rudel Obreja, viitorul naş, Emanuel Savin, şi tatăl său, Ştefan. Discret, undeva în spate, s-a strecurat prin mulţime prietena lui Lucian, Elena.
Mister KO şi-a apărat pentru a noua oară centura de campion mondial IBF la supermijlocie şi nici măcar acum faţa lui nu poartă urmele războiului din ring. Dacă nu ar fi pumnul stâng, încă umflat după accidentarea din repriza a patra ("am simţit că m-a curentat până în creştet", spune el) nici nu ai fi zis că a trecut prin 12 reprize de box. Începe apoi să vorbească şi să răspundă întrebărilor. Invariabil, printre cuvintele sale s-au regăsit particule de timp.
ANI. "Mai vreau să boxez încă doi-trei ani la această categorie, unde mai am câteva lucruri de rezolvat, după care voi urca la semigrea. Pe 17 decembrie voi fi prezent la finala Super Six şi sper ca învingătorul să accepte să lupte cu mine. Mi-e greu să cred că, în cazul în care va învinge, Andre Ward va accepta să boxeze în primăvară împotriva mea. Eu aş vrea să învingă Froch, pentru că vreau să-i închid gura aia mare".
LUNI. "Este greu din punct de vedere psihic şi fizic să faci trei meciuri într-un an pentru că te pregăteşti trei luni pentru fiecare. Nu este uşor să stai două luni în cantona
