Un singur pahar de vin poate provoca reacţii alergice anumitor oameni, iar fumul de ţigară poate agrava astmul. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la American College of Allergy, Asthma and Immunology (ACAAI).
"Deşi sunt foarte rare, alergiile la alcool pot provoca o serie de simptome precum ochi injectaţi, roşii, şi mâncărimi la nivelul ochilor, congestii nazale, probleme stomacale şi dificultăţi de respiraţie", a explicat medicul alergolog Sami Bahna, coordonatorul cercetării.
Reacţiile alergice la alcool sunt de obicei uşoare, precum apariţia unor eczeme cutanate temporare, dar pot exista şi cazuri grave în care viaţa pacientului este pusă în pericol, a mai precizat medicul care a prezentat rezultatele studiului la întrunirea anuală a ACAAI desfăşurată duminică la Boston. După consumul unei băuturi alcoolice unii oameni pot trece prin atacuri grave de astm ce le pot pune viaţă în primejdie.
O serie de ingrediente naturale prezente în bere şi în vin pe lângă etanolul propriu-zis pot declanşa reacţii ale sistemului imunitar. Astfel sulfiţii, substanţe ce se dezvoltă în mod natural în vinuri, dar a căror concentraţie este crescută artificial pentru a conserva aceste băuturi, pot de asemenea genera alergii sau pot agrava simptomele de astm. Unele vinuri conţin o substanţă chimică denumită tyramină ce poate provoca dureri de cap la scurt timp după ingerare.
"Şi persoanele care nu sunt alergice la alcool trebuie să înţeleagă că etanolul poate agrava alte simptome alergice existente, în special în cazul alergiilor alimentare", a mai explicat dr. Bahna.
De asemenea fumatul poate agrava simptomele alergiilor de sezon pentru că fumul de ţigară dezvoltă sensibilitatea la polen sau la diferiţii spori, în special în cazul alergiilor de primăvară şi toamnă.
Un singur pahar de vin poate provoca reacţii alergice anumitor oameni,