La 35 de ani după Olimpiada sa de glorie, zeiţa de la Montreal spune că avea resurse şi mai mari la evoluţiile care au uimit lumea şi au obligat juriul să o noteze de 5 ori cu 10
"Sînt omul care trăieşte în prezent şi priveşte întotdeauna spre viitor. Vîrsta e doar un număr. Mă simt foarte bine, sînt foarte activă şi am siguranţa că voi continua să mă implic în multe proiecte. Sînt o persoană căreia îi pasă şi care doreşte ca persoanele din jurul său să fie fericite". E crezul Nadiei Comăneci la împlinirea vîrstei de 50 de ani, un prag care pe unii îi doboară mental. Nu şi pe "Zeiţa de la Montreal", care emană o poftă de viaţă formidabilă. Azi e acasă, în Oklahoma, mîine zboară la Londra, peste alte 24 de ore o descoperi în Asia şi, apoi, foarte repede înapoi în SUA. Familie, recepţii, lansări, proiecte caritabile, scurte vacanţe, Nadia le înşiră pe toate într-un ritm ameţitor. Aşa că un interviu cu Nadia devine aproape o cursă contracronometru.
- Dacă ar exista posibilitatea să retrăieşti trei momente din viaţă, pe care le-ai alege?
- Clipele petrecute cu Dylan şi cu soţul meu, Bart, participarea de la Montreal, momentele din sala de gimnastică şi din competiţii alături de colegele mele, zilele trăite în familie. Mă bucur însă să trăiesc prezentul şi să redescopăr noi provocări şi noi momente de bucurie.
MiniMe, proiectul cel mai drag
- Care ar fi proiectele pe care ţi-ai propus să le derulezi în anii următori?
- Cele legate de Academia de gimnastică din Oklahoma, cele privind activitatea de susţinere a sportului sau cele pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. E vorba despre oamenii care suferă de distrofie musculară, despre persoanele cu dizabilităţi mintale şi cele care luptă să depăşească situaţia în care sînt. Un alt proiect drag mie e iniţierea programului MiniMe derulat de Fundaţia Nadia
