Cuvintele lui Nicolae Iorga, scoase dintr-o conferinţă desfăşurată la Craiova, au umplut cu cerneala înţelepciunii câteva dintre primele pagini ale numărului inaugural al Arhivelor Olteniei (1922)

Omul la a cărui moarte şi-au arborat drapelul în bernă 47 de universităţi s-a declarat mulţumit de crearea unei tipografii în Bănie. Totuşi, privirea lui Iorga nu a putut să ocolească neajunsurile oraşului nostru, pe care le-a exprimat cu o oarecare melancolie. „Mă întorc dintr’o călătorie în jurul Craiovei, şi impresiile pe care le aduc sînt în legătură cu o veche civilisaţie, neînţeleasă, şi de aceia neglijată aşa crud. Vechiul Bucovăţ, din vremea lui Alexandru-Vodă-Mircea de pe la 1570 şi a Banului care-l represinta în Oltenia, e astăzi numai o ruină cu uşa bătută în scînduri, în mijlocul unui sat unde ţiganii vorbesc ţigăneşte, minunîndu-se la cine găseşte săpate, în tarea cărămidă aparentă, date din vremea lui Mihai Viteazul şi însemnarea visitei cutărui Patriarh de Ierusalim acum două sute de ani“.

Îndemnuri către civilizare

Mai departe în călătoria amintirilor sale, Nicolae Iorga se referea la „Balta-Verde, verde de neîngrijire şi de barbarie economică, în care soldaţii tăiau şi încărcau ghiaţă pentru regiment“ şi la „mănăstirea Jitianu, a Doamnei Bălaşa, soţia lui Constantin Basarab, care ridică desnădăjduită turnurile ei încolţite de vreme în mijlocul pustiului. La Preajba, una din cele mai mari şi mai interesante biserici de sat, de un stil cu totul original, n’are alţi visitatori decît aceia care prin mîzgiliturile lor strică pictura interesantă, cu chipuri de ctitori şi în afară. În locul acestei părăsiri, ce bine s’ar potrivi pentru vecinătatea unui oraş mare - unde, ce e dreptul, alte monumente bisericeşti se părăduiesc şi ele ori se prefac fără sens ori aşteaptă de zeci de ani puţinul care ar mai trebui ca să fie deschise cred