Ziua Mondială a Diabetului se celebrează luni, 14 noiembrie. Cu această ocazie, la Spitalul Județean Argeș vor fi organizate mai multe acțiuni de informare a cetățenilor referitoare la implicațiile acestei boli.
Între orele 9.00 și 12.00 se va organiza o acțiune de tip porți deschise la Policlinica Spitalului Județean de Urgență Argeș, unde toți cetățenii vor putea să își testee glicemia gratuit.
De la ora 16.00, va avea loc o masă rotundă cu tema „Diabetul - boala secolului 21”, manifestare ce va reuni specialişti ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş.
Acest eveniment are ca scop să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, reprezentând și o manieră de implicare și de informare a publicului, profesioniștii din domeniul sănătății și autoritățile publice.
Seara, clădirea Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” va fi iluminată în albastru, această culoare fiind aleasă simbolul global al diabetului în campania internaţională împotriva bolii, prin semne vizuale distinctive cum ar fi cercul albastru, lumanari albastre, virtuale sau reale, aprinse la ferestre și iluminarea clădirilor în albastru.