Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat licitaţia pentru realizarea sistemului IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale pacienţilor, contract estimat la 162,3 milioane de lei (37,3 milioane euro), după ce prima procedură de achiziţie a fost anulată în 22 septembrie, informează Mediafax. Motivul anulării a fost reprezentat de "abateri grave de la prevederile legislative", care ar fi afectat procedura de atribuire sau ar fi făcut imposibilă încheierea contractului, se precizează într-un anunţ publicat pe www.e-licitatie.ro. "Procedura de achiziţie se anulează în conformitate cu prevederilor din OUG 34/2006, ca urmare a deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care dispune anularea procedurii de atribuire pentru imposibilitatea remedierii documentaţiei de atribuire", se menţionează în anunţ, care nu precizează cine a contestat licitaţia sau motivul demersului. Primul anunţ de participare a fost publicat de CNAS în 4 august. Termenul iniţial pentru deschiderea ofertelor a fost programat pentru 20 septembrie. La 15 zile de la publicarea anunţului de participare, CNSC a suspendat licitaţia. "Procedura de atribuire a contractului a fost suspendată până la soluţionarea pe fond a contestaţiei, se preciza într-un anunţ publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro, care nu făcea referire la cine a depus contestaţia sau motivul demersului. Potrivit celui de-al doilea anunţ de participare, cea mai mare parte a cheltulielilor pentru realizarea sistemului IT va avea ca destinaţie cumpărarea de aplicaţii informatice şi licenţe - 98,1 milioane lei, fără TVA, se arată în caietul de sarcini.
La licitaţie pot participa firme care au înregistrat, în ultimii trei ani, o cifră de afaceri medie egală cu valoarea bugetului alocat pentru contract, respectiv 130,91 mil. lei, fără TVA
Ofertanţii vor depune o g