Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Olt vrea să stingă „lanterna“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Aflată într-o situaţie mai mult decât delicată în clasament, FC Olt nu are decât varianta victoriei în partida de sâmbătă, de la ora 11.00, din deplasare, cu Arieşul Turda, nimeni alta decât „lanterna roşie“ din Liga a II-a, seria Vest. „Prin prisma faptului că adversarii sunt pe ultimul loc, va fi un meci aprig disputat. Toată lumea spune că Arieşul Turda a făcut un meci foarte bun cu ALRO şi că nu merită poziţia pe care se află, aşa că partida este deschisă oricărui rezultat. La fel ca şi în alte deplasări, mergem să câştigăm. Important este ca băieţii să aibă încredere în ei, pentru că eu am, altfel nu s-ar afla aici. Le repet în permanenţă că, dacă ar avea încredere în ei cum am eu, atunci am fi obţinut mult mai mult“, a declarat, pentru gazetanoua.ro, antrenorul oltenilor, Dan Oprescu. „Toate meciurile sunt grele, vrem să facem tot posibilul să venim cu puncte. Avem nevoie de mai mult pragmatism decât am arătat până acum. Este un meci important. Dacă până acum am întâlnit echipe mai bune decât noi, ei sunt sub nivelul nostru, aşa că avem dreptul să sperăm la puncte“, a declarat atacantul celor de la FC Olt, Alin Mihai.

Partida de pe „Municipalul“ din Turda va fi arbitrată de o brigadă condusă de „centralul“ Cătălin Botaş (Timişoara), ajutat la cele două linii de Iulius Timar (Marghita) şi Răzvan Nistoran (Reşiţa). Observatori au fost desemnaţi Tiberiu Szatmari (Târgu Mureş) şi Lucian Măiereanu (Braşov). Aflată într-o situaţie mai mult decât delicată în clasament, FC Olt nu are decât varianta victoriei în partida de sâmbătă, de la ora 11.00, din deplasare, cu Arieşul Turda, nimeni alta decât „lanterna roşie“ din Liga a II-a, seria Vest. „Prin prisma faptului că adversarii sunt pe ultimul loc, va fi un meci aprig disputat. Toată lumea spune că Arieşul Turda a făcut un meci foarte bun cu ALRO şi că nu merită poziţia pe care se află, aşa că partida este deschis

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 23 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 21 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°